Potrivit acestui document “unitățile administrativ teritoriale care nu au înființat poliția locală sau au în componență localități rurale își organizează pe teritoriul unității paza locală/comunală conform prevederilor prezentei legi”. Planul de pază ar urma să fie elaborat de către organele locale de poliție sau de structurile implicate în activitatea de pază.

Primarii din Maramureș sunt de acord cu această propunere legislativă, dar, spun ei, va fi greu de pus în aplicare dacă voluntarilor nu le vor fi acordate anumite facilități, nu neapărat de natură financiară.

„Ar trebui să se facă pază prin voluntariat, dar înainte de orice ar trebui umblat la Legea voluntariatului, adică omul să știe că face voluntariat, dar trebuie să beneficieze de anumite lucruri. Peste tot în lumea asta, cei care fac într-adevăr muncă voluntară, au și beneficii, nu neapărat financiare, de genul o scutire de la ceva, o asigurare medicală ș.a.m.d. Noi avem voluntariat pe partea de protecție civilă. Nu reușim să îi retribuim, pentru că nu avem cum, dar pentru toată munca lor voluntară pe stingere de incendii, inundații sau altceva le-am făcut o poliță de asigurare. Cel puțin cu atât îi putem ajuta”, a spus primarul din Budești, Liviu Tamaș.

El mai arată că datorită bugetelor insuficiente nu foarte multe comune din Maramureș își permit să bugeteze o activitate de genul Poliției Locale.

“Comunele cu venituri proprii mari, cu activități economice dezvoltate, pot să o facă. Dar în ceea ce mă privește pe mine, ca și comună Budești, nu am cum să fac așa ceva”, a adăugat Tamaș.

Propunerea legislativă amintită nu face altceva decât să lărgească cadrul legal al activităților de voluntariat, astfel acordând posibilitatea acelor persoane care vor să exercite o activitate în interesul comunității ce vizează protecția obiectivelor, bunurilor, valorilor și a persoanelor. Proiectul de lege prevede introducerea în cadrul activităților de voluntariat de interes public paza civilă comunală/locală, ordine publică, activitate desfășurată pentru apărarea ordinii publice.

“Ar fi ideal, însă nu prea avem voluntari. Spun asta deoarece cei în putere sunt plecați din țară, iar tinerii sunt studenți, iar cei vârstnici nu prea pot. Fiecare își păzește ceea ce are și atunci oamenii sunt de acord așa. Mai ales că astăzi există tehnologie modernă”, adaugă primarul din Cupșeni, Lucia Butcure.

Dacă propunerea legislativă va ajunge lege atunci primarul ar urma să fie cel care răspunde de întocmirea planului de pază al unității administrativ-teritoriale. Primăriile ar putea încheia parteneriate cu ONG-uri care includ printre activități și voluntariatul de pază al bunurilor publice și ale cetățenilor, respectiv contribuie la asigurarea ordinii publice. Modalitățile de efectuare a pazei se stabilesc prin hotărâre de Consiliu Local, plata serviciilor de pază, precum și procurarea de echipamente de protecție, însemne și mijloace de apărare sau utilitare fiind asigurate din bugetul local. Foarte important este că pentru plata serviciilor de pază consiliile locale vor putea institui taxe speciale, conform prevederilor legale.


Preluare: axanews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și