Potrivit proiectului de lege, unităţile sau subunităţile de jandarmerie rurală ar urma să fie subordonate Inspectoratului de Jandarmi Judeţean şi s-ar înfiinţa la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale cu rang de comună ori al oraşelor cu populaţie sub 10.000 de locuitori. Termenul de intrare în vigoare a acestei legi ar urma să fie 1 ianuarie 2017.

“Nu avem atât de multe scandaluri”

Întrebaţi dacă aceste unităţi de jandarmerie rurală ar fi utile în localităţile lor, primarii localităţilor cu număr mic de locuitori nu spun NU ideii, dar nici DA, pentru că, spun ei, infracţionalitatea din localitate nu este aşa mare încât să fie nevoie de forţe suplimentare pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice.

„Dacă se va constata că o astfel de unitate are eficienţă, atunci nu văd de ce nu ar fi bună ideea. Dacă această instituţie şi-ar arăta eficienţa prin reducerea infracţionalităţii la nivel de comună, atunci sunt de acord. Dar vreau să vă spun că nu avem atât de multe scandaluri încât să avem motive de îngrijorare”,a spus primarul din Budeşti, Liviu Tamaş.Primăriţa din Şieu, Irina Iusco, crede că astfel de unităţi ar fi mai potrivite în localităţile cu număr mai mare de locuitori.

„Nu prea avem noi aici probleme de disturbare a liniştii şi ordinii publice. Şi vorbesc strict de Şieu. Cred că poliţia ajunge, dar poate în localităţile cu populaţie mare aceste secţii de jandarmerie să fie bine-venite. Noi am avut o singură dată nevoie de jandarmi, atunci când a fost scandalul cu biserica. În rest, jandarmii au fost să asigure liniştea la diferite manifestări din comună”,a menţionat Irina Iusco.

În schimb, ideea unei secţii de jandarmerie este bine-venită în cea mai mare comună din Maramureş. Primarul din Poienile de sub Munte, localitate cu o populaţie de peste 10.000 de suflete, Ştefan Oancea, arată că existenţa acesteia ar fi un avantaj.

„Sigur că ne-ar ajuta foarte mult o astfel de unitate. Mai ales că acum nu mai avem poliţie, că în guvernarea Boc poliţia din Poienile de sub Munte a fost mutată la 19 km, la Leordina. Şi acolo funcţionează şi azi. Am făcut adrese peste adrese atât la Inspectoratul Judeţean de Poliţie al judeţului Maramureş, cât şi la Instituţia Prefectului, fără niciun rezultat.

Am dori cel puţin şapte lucrători de poliţie. Suntem localitate de frontieră, avem o maşină care patrulează zilnic şi care are menirea de a asigura ordinea şi liniştea publică. Avem şi noi scandaluri, bătăi, tineri care se îmbată şi se iau la bătaie, mai mută câte-un container de ici-colo. De ce să nu fim o localitate cu infracţionalitate aproape de zero?”,a concluzionat primarul Oancea.


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și