În cadrul întâlnirii, secretarul de stat Antoaneta Bolchiș a punctat noutățile din noul proiect de lege supus dezbaterii insistând pe schimbările care doresc să fie realizate în ceea ce privește incluziunea, dar și rolul logopedului și al psihologului școlar. Mihai Pop, inspector școlar general a vorbit despre noutățile pe care le aduce noua lege în ceea ce privește examenul de Bacalaureat, admiterea în clasa a IX-a, Evaluarea Națională dar și despre modificările avute în vedere în sistemul de învățământ primar, gimanzial și profesional.

Reprezentanții sistemului de învățământ prezenți la dezbateri și-au exprimat îngrijorarea cu privire la mai multe aspecte cuprinse în acest proiect de lege astfel că, după câteva ore de dezbateri s-a decis constituirea unui grup de lucru care va pregăti observațiile pe care le au cei avizați, urmând ca, ulterior, deputatul PSD Gabriel Zetea să depună, în Parlament, amendamentele care vor fi propuse la noua Lege a educației.

”În urma discuțiilor avute cu colegii mei am stabilit că foarte multe dintre modificările propuse ar bulversa extrem de mult atât sistemul educational cât și statutul profesorilor, iar grupul de lucru constituit va puncta toate aceste nereguli pe care, personal, le voi prezenta în Parlament”, a declarat deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și