Marius Mînzat, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, a subliniat faptul că „semnarea acordului confirmă progresul acest proiect de mare infrastructură ce urmează a fi finanţat din fonduri europene. Viitorul drum expres va rezolva problemele stringente legate de traficul aglomerat de pe drumul european, inclusiv ambuteiajele şi traficul de mare tonaj din zona Dejului”.

La rândul său, Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, a punctat că „odată realizat, drumul va contribui la dezvoltarea întregii regiuni de nord a Transilvaniei, motiv pentru care vom acorda tot sprijinul necesar derulării acestei investiţii de o importanţă strategică pentru întreaga zonă”.

Drumul expres Cluj – Dej – Bistriţa este format din două sectoare de drum, respectiv drumul expres Dej – Bistriţa, ca parte a aliniamentului „Autostrăzii Nordului” Vama Oar – Satu Mare – Baia Mare – Dej – Bistriţa – Vatra Dornei – Suceava şi sectorul independent de drum expres Cluj – Dej. Mai trebuie spus că potrivit C.N.A.I.R., într-o primă etapă va fi realizată proiectarea, constând în întocmirea studiului de fezabilitate, urmând ca, în cea de-a două etapă să fie realizat efectiv drumul expres, cu sprijinul celor două consilii judeţene partenere şi al municipalităţii bistriţene.


Preluare: ZiarMM

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și