Margarita Simonyan, editor la televiziunea de stat RT și una dintre cele mai importante voci pro-Kremlin, a declarat că e mai probabil ca Vladimir Putin să apese pe "butonul roșu" decât să accepte ideea că Rusia va pierde războiul cu Ucraina. "Fie pierdem în Ucraina fie începe Al Treilea Război Mondial. Cred că Al Treilea Război Mondial e mai realist, știindu-ne pe noi, știind cum e liderul nostru", a spus ea. "Cel mai incredibil sfârșit, că se va termina totul cu un atac nuclear, pare mai probabil pentru mine decât orice alt posibil rezultat. E îngrozitor, dar, pe de altă parte, asta e. Vom merge în Rai... Toți murim într-o bună zi", a mai spus Margarita Simonyan.

Amenințări cu războiul nuclear de la cel mai înalt nivel

Declarațiile ei sunt doar ultimele dintr-o serie ce dă fiori, iar asta nu doar din partea propagandiștilor din media. Atât președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, cât și ministrul rus de Externe Serghei Lavrov au recurs la amenințări în ultimele 48 de ore. "Dacă cineva decide să se amestece în evenimentele curente și să creeze amenință strategice inacceptabile pentru Rusia, atunci trebuie să știe că reacția noastră va fi cu viteza luminii. Avem toate instrumente pentru asta, instrumente cu care nimeni nu se poate lăuda. Și le vom folosi, dacă va fi nevoie", a declarat, miercuri, liderul de la Kremlin.

Statele Unite și Marea Britanie au respins o astfel de retorică, însă frecvența tot mai mare a amenințărilor și eșecurile armatei ruse în Ucraina au stârnit temeri că o confruntare nucleară devine o posibilitate reală, iar asta înainte de terminarea ostilităților pe teritoriul ucrainean. Potrivit sursei citate, Rusia a testat cu succes, săptămâna trecută, racheta nucleară Sarmat 2, despre care Putin a spus că poate lovi orice țintă de pe Pământ și este imposibil de interceptat.

Avertizare de la Kremlin: Aprovizionarea cu armament a Ucrainei ameninţă securitatea Europei

Război Rusia - Ucraina, ziua 64. O explozie a avut loc în noaptea de miercuri spre joi în oraşul Herson, oraş controlat în totalitate de armata rusă. Potrivit CNN, explozia a avut lo lângă turnul principal de televiziune aflat în centrul oraşului. Deşi mai multe imagini circulă pe reţelele de socializare, CNN spune că nu le poate confirm veridicitatea. Pe de altă parte, întreaga regiune Herson va avea drept monedă rubla începând cu 1 mai, anunţă presa rusă de stat. Compania Microsoft anunţă că hackerii afiliaţi guvernului rus au realizat mai multe atacuri asupra unor obiective din Ucraina pentru a sprijini acţiunile militare. SUA afirmă că deţine informaţii credibile conform cărora armata rusă i-a executat pe ucrainenii care au încercat să se predea lângă Doneţk. Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei, spune că guvernul ucrainean lucrează la un proiect de lege pentru reconstrucţia postbelică a ţării.


Preluare: observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și