După vacantarea postului, Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului a propus Patriarhiei Române candidatura vicarului Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, Iustin Sigheteanul, propunere care a fost acceptată.

Slujba de întronizare a noului episcop a fost făcută în prezența Înalt Preasfințitului Andrei — Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a numeroși ierarhi din țară veniți special pentru acest eveniment, preoți, călugări și numeroși creștini.

În cuvântul său, Iustin Sigheteanul a spus că va continua proiectele culturale, teologice și administrative pe care le-a început în cei 22 de ani de activitate alături de fostul arhiepiscop Iustinian Chira.

"Este o misiune grea. Este o misiune dificilă, dar este o lucrare de continuitate. În cei 22 de ani, alături de IPS Iustinian Chira, am învățat foarte multe și am reușit împreună să arătăm o slujire de ierarhi care nu s-au concurat, ci s-au completat(...) eu am fost mereu socotit celălalt episcop și așa m-a socotit și clerul și poporul. Când mergeam în teritoriu așa ne privea preoțimea, iar aici a funcționat tradiția ortodoxă atât de frumoasă, dar greu de realizat, întâiul între egali. Foarte important acest lucru, și această icoană a slujirii a dus la unitatea clerului, a credinței, la împlinirea repornirea vieții monahale și la alte lucruri care se pot vedea", a spus Iustin Sigheteanul.

Noul episcop al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului a optat pentru călugărie în Mănăstirea Sf. Ana—Rohia din județul Maramureș, parcurgând toate etapele vieții de mănăstire până la numirea sa ca stareț în mănăstirea în care s-a format, ulterior ajungând la rangul de vicar al episcopiei.

De numele său e legată reconstrucția bisericii mănăstirii Rohia, a noului centru cultural din incinta lăcașului de cult, aflat în construcție și tipărirea la editura Polirom Iași a operei integrale a fostului scriitor și monah Nicolae Steinhardt.