Spre deosebire de sfârşitul anului trecut, când Liviu Dragnea şi-a asumat personal alegerea unui premier al partidului, liderul PSD promite că de această dată va consulta şi comitetul executiv.

Membrii conducerii lărgite vor la rândul lor ca umătorul şef de la palatul Victoria să fie unul dintre ei. O situaţia foarte diferită de momentul în care social-democraţii abia câştigaseră alegerile şi-i încredinţau lui Liviu Dragnea puteri depline.

Robert Cazanciuc, senator PSD: N-am participat la nici o discuție în care să fie vorba de un tehnocrat, a fost vorba întotdeauna de un membru PSD. Partidul are toată legitimitatea să propună un premier, a demonstrat la ultima ședință a Parlamentului, ședința reunită, că avem o majoritate,

Robert Negoiță, primarul Sectorului 3: În mod normal da, de preferat! Oamenii au votat PSD din ce îmi amintesc eu.

Există însă şi alte păreri, chiar în interiorul Comitetului executiv. Primarul Capitalei Gabriela Firea a vorbit deja despre posibilitatea ca viitorul premier să nu fie neapărat membru de partid.

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei: Avem colegi și în interiorul partidului și colegi de-ai noștri care au colaborat cu noi în diferite etape chiar dacă acum nu sunt neapărat membri activi.

Printre numele vehiculate cu șanse la nominalizare se află cele ale Vioricăi Dăncilă și Mihai Fifor.

Vioricăi Dăncilă, europarlamentar PSD: Sunt foarte mulți colegi, colege care pot fi potrivite pentru premier pentru miniștri, dar cred că acest lucru trebuie dublat de încrederea pe care o reprezintă în interiorul partidului.

Reporter: Mihai Fifor este o variantă de premier?

Mihai Fifor, președintele Consiliului Național PSD: Categoric nu.

Reporter: Excludeți această variantă100%?

Mihai Fifor: 100%.

Liderii PSD susțin că nimeni nu va mai vota orbeşte propunerea de premier pe care o va face Liviu Dragnea. Oficial, mandatul pentru Cotroceni va fi dat luni dimineaţă, în cadrul Comitetului Executiv Naţional. Propunerea va fi comunicată apoi parlamentarilor PSD şi ALDE, iar la ora 15.00, numele va fi comunicat de liderii coaliţiei şi preşedintelui, în consultările de la Cotroceni.

Citește și