Anunțul a fost făcut de către președintele social-democraților maramureșeni, Gabriel Zetea, în cadrul unei conferințe de presă susținută astăzi, 8 iunie, la sediul partidului. Acesta a mai arătat că PSD nu va purta negocieri în această perioadă cu PNL decât în cazul în care conducerea liberalilor va fi preluată de către alți lideri, care gândesc constructiv.

În urma alegerilor locale din 5 iunie, PSD Maramureș a obținut 14 mandate de consilier județean, ceea ce înseamnă un total de 40% din totalul consilierilor de la nivelul Consiliului Județean Maramureș. Începând de mâine social-democrații maramureșeni vor purta discuții cu celelalte partide care au trecut pragul electoral pentru a crea majoritatea în Consiliul Județean.

„Vom începe cu cei care au produs o surpriză și la nivelul Consiliului Județean și în municipiul Baia Mare. Vorbesc aici despre Coaliția pentru Baia Mare. Am avut discuții, contacte în această perioadă, în primul rând pentru a amiabiliza proiectele de guvernare locale pe care le-am propus și noi ca partid social democrat dar și Coaliția, în principal pentru municipiul Baia Mare. Apoi, sigur că vom avea și discuții și cu celelalte partide pentru că e nevoie în Consiliul Județean Maramureș de o majoritate cât mai largă. Vom discuta apoi și cu PER, UDMR și PMP. Mai puțin vom avea în următoarea perioadă întâlniri cu PNL pentru că dânșii nu au propus proiecte concrete pentru Maramureș. Au avut discuții doar împotriva PSD, adică au criticat ceea ce am propus noi, fără să vină cu propuneri concrete sau soluții alternative. Așa că nu cred că avem ceva de a amiabiliza vreodată cu dânșii. Poate după ce eventual își schimbă actuala conducere a PNL și vor veni oameni noi, oameni dintr-o altă generație, care gândesc constructiv”, a spus Gabriel Zetea.

În cadrul negocierilor se va milita pentru continuarea proiectele pentru județul Maramureș și finalizarea celor aflate în derulare. Mai mult, liderul social-democraților maramureșeni a arătat că PSD Maramureș va susține proiectul major derulat la nivelul municipiului, acela ca Baia Mare să deină Capitală Europeană a Culturii în 2021.

„Vorbim în special de depozitul ecologic de la Fărcașa și Aeroportul Internațional Baia Mare dar și de demararea unor proiecte noi, în special în domeniul infrastructurii. Trebuie să discutăm și este extrem de important să vedem cum susținem în continuare demersurile municipiului Baia Mare și ale primăriei pentru ca Baia Mare să devină în anul 2021 Capitală Europeană a Culturii. Coaliția pentru Baia Mare are în acest moment oameni implicați care cunosc acest proiect foarte bine dar în același timp și Partidul Social Democrat are o infrastructură umană foarte mare și largă și putem să punem umărul alături de dânșii pentru ca acest demers al municipiului Baia Mare să fie încununat de succese. Primăria derulează acest proiect important nu doar pentru Baia Mare ci și pentru județul Maramureș și pentru întreaga zonă de Nord Vest a României dar în același timp, Consiliul Județean Maramureș are în municipiul Baia Mare cele mai importante instituții culturale”, a mai adăugat Gabriel Zetea.

La nivelul județului Maramureș, PSD a câștigat alegerile cu cel mai bun rezultat pe care organizația l-a obținut de la Revoluție încoace. Nu același lucru se poate spune și despre votul dat de cetățeni la nivelul municipiului Baia Mare.

„Nu este un scor pe Baia Mare care să ne mulțumească sub nicio formă. Dacă ar fi să excludem municipiul Baia Mare din scorul Partidului Social Democrat din județul Maramureș am fi avut un scor politic de 44%. Așadar este nevoie pe Baia Mare să gândim împreună măsurile cele mai bune. Vineri vom avea un Comitet Executiv Județean în care vom analiza activitatea din campanie a fiecărei organizații. Peste tot, acolo unde nu au existat rezultate bune vom lua măsurile care se impun (…) Am văzut foarte multe declarații în care se spune că oamenii au greșit pentru că au votat într-un anumit fel. Nu! Niciodată oamenii nu greșesc. Votul reprezintă expresia cea mai importantă pe care o au oamenii la dispoziție atunci când vorbim despre democrație. Atâta vreme cât oamenii au decis în acest fel, noi nu facem decât să respectăm această decizie. Ei știu mai bine de ce au nevoie și ca atare PSD este cel care trebuie să își adapteze mesajul înspre ceea ce au nevoie băimărenii”, a mai spus Gariel Zetea.

Citește și

loading...