Cel mai tranzitat punct de la frontiera cu Ungaria a fost PTF Petea, înregistrându-se aproximativ 273.000 de persoane care au tranzitat frontiera în luna decembrie a anului trecut.

De asemenea, reamintim că, începând cu luna aprilie a.c., ca urmare a intrării în vigoare a Regulamentului 458/2017 de modificare a Codului Frontierelor Schengen (Regulamentul 399/2016), Poliţia de Frontieră Română efectuează verificări sistematice, care constau în verificarea documentelor de călătorie și consultarea bazelor de date relevante cu privire la toate persoanele, atât la intrare, cât și la ieșirea din țară.
De unde și creșterea timpilor de așteptare.

”În acest sens, apelăm la înţelegerea celor care tranzitează frontiera în această perioadă şi precizăm că au fost dispuse toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru reducerea timpilor de aşteptare.

Poliţia de Frontieră a pus la dispoziţia participanţilor la traficul transfrontalier numărul de telefon 021.9590 unde pot semnala diferite aspecte despre modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, sesizările fiind preluate de către poliţiştii de frontieră care vor acţiona în consecinţă, legal, de la caz la caz.

Informaţii privind punctele de trecere a frontierei sunt disponibile pe pagina de internet a Poliţiei de Frontieră Române: www.politiadefrontiera.ro”, susțin polițiștii de frontieră.


Preluare: ActualMM

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și