Știri Sighet247.ro: Punct muzeal amenjat în clădirea unde au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu

Clădirea fostei unităţi militare de la Gara Târgovişte, unde au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu, va fi amenajată ca punct muzeal al Complexului Muzeal Curtea Domnească, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, directorul complexului, Ovidiu Cârstina.

Punct muzeal amenjat în clădirea unde au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu Punctul muzeal va fi deschis pentru vizitatori în luna septembrie.

Acum se efectuează amenajări, după ce clădirea a stat nefolosită timp de aproximativ 15 ani.

'Am amenajat ca atare holurile, spaţiul comandantului, acolo unde li s-a luat tensiunea înainte de a se pune în practică sentinţa. De asemenea, amenajăm camera în care a funcţionat acel tribunal şi, nu în ultimul rând, dormitorul în care soţii Ceauşescu au petrecut ultima noapte. Punctul muzeal va funcţiona ca expoziţie a Muzeului de Istorie. Ne-am gândit ca pe lângă aceste spaţii pe care le-am amenajat să avem în holul central o expoziţie legată de şcoala de cavalerie, pentru că nu trebuie uitat faptul că această clădire este un monument istoric', a precizat directorul Complexului Muzeal Curtea Domnească Târgovişte, Ovidiu Cârstina.

De asemenea, vizitatorii vor putea vedea zidul unde au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu.

"Au fost revopsite interioarele clădirii, cu aceleaşi culori care erau în 1989, va fi adus mobilierul din acea perioadă, deja există paturile unde au dormit soţii Ceauşescu înainte de execuţie.

Anglia - Un albanez a fost condamnat la închisoare și la plata a 23.000 de euro pentru moartea unui român
De Boboteaza pe rit vechi, aproximativ 2 milioane de ruși au făcut baie în apa rece ca gheața
Infarctele și accidentele vasculare cerebrale sunt mai frecvente în luna ianuarie
MAE: Trei cetățeni români, printre persoanele blocate în hotelul lovit de avalanșă în Italia
FOTO - MARAMUREȘ: Cei 33 de agenţi de poliţie încadrați din sursă externă au depus azi jurământul de credință
Peste 70 de autoturisme controlate ieri de polițiștii maramureșeni
Pietoni și șoferi sancționați de polițiștii maramureșeni
Un minor a spart geamul unui autoturism și a furat o stație de emisie-recepție
Polițiștii maramureșeni au contribuit la evitarea unei tragedii și la salvarea de vieți
Actorul Ion Besoiu a murit. Avea 85 de ani
Zăpada cu gust de jambon i-a înnebunit pe câinii dintr-o localitate slovenă
MINIVACANȚĂ - Guvernul a declarat zi liberă 23 ianuarie 2017
Minori cercetati de polițiștii maramureșeni pentru furt după ce au sustras parfumuri dintr-o societate comerciala
Nouă maramureșeni au rămas fără permis de conducere după ce nu au acordat prioritate de trecere pietonilor
Maramureșean depistat în trafic în timp ce transporta ţigări de contrabandă
Băimărean arestat după ce a furat 10 telefoane mobile dintr-un magazin
Un sighetean și un tânăr din Baia Sprie au fost trimiși după gratii
ANM: Ger puternic în Maramureș și mai multe județe din țară
BULETIN RUTIER - Cum se circulă pe drumurile din Maramureș astăzi, 18 ianuarie
ACCIDENT la PETROVA: O fată de 20 de ani a murit într-un accident cumplit
Pavel Năstase (Ministrul Educației): Avem în vedere realizarea unei legi a manualelor
Judecătorii au respins contestația fraților Tomoiagă, suspecți de asasinarea polițistului din Vișeu de Jos
ITPF Sighetu Marmației - Țigări descoperite în beciul unei case şi la frontiera verde
MARAMUREȘ: Peste 60 de sancțiuni contravenționale aplicate ieri de polițiști
Un tâmplar plecat la muncă în Germania a aflat că este medic la Spitalul Municipal Dorohoi
Consumul de ardei iute poate contribui la scăderea mortalității
Marea Britanie își va anunța ruperea completă de piața comună și uniunea vamală a UE
Desenele animate și influența acestora asupra copiilor
Pasul Gutâi va fi închis la primăvară
VIDEO: Directorul Muzeului de Etnografie Baia Mare, MORT DE BEAT ÎN BIROU
VIDEO - MARAMUREȘ: Polițiști sub acoperire accidentați de un șofer care nu știa că este filat
BULETIN RUTIER - Cum se circulă pe drumurile din Maramureș astăzi, 17 ianuarie
Pictorul băimărean Adrian Ghenie va expune din nou la New York
Lituania va construi un gard la frontiera cu Kaliningrad
METEO: Tempeaturi scăzute în această săptămână în Maramureș. Vremea se încălzește ușor de săptămâna viitoare