– instalaţiile pentru Bradul de Crăciun şi alte elemente electrice decorative, nefiind utilizate des (doar câteva săptămâni pe an) necesită o atenţie sporită pentru a ne obişnui cu ele. Este necesar ca înainte de exploatare acestea să fie verificate.

– bradul de Crăciun se amplasează cât mai departe de sursele de căldură, într-un recipient cu pământ sau nisip care se udă zilnic.

– se recomandă utilizarea brazilor din material plastic.

– păstraţi elementele de decor şi felicitările confecţionate din hârtie, carton sau materiale plastice la distanţă de reşouri, becuri cu incandescenţă, artificii sau lumânări întrucât se aprind şi ard foarte uşor.

– se interzice aprinderea lumânărilor şi artificiilor în Bradul de Crăciun.

– se interzice utilizarea instalaţiilor electrice de ornament cu defecţiuni ori improvizaţii.

– nu se vor lăsa, instalaţiile electrice de pe brad în funcţiune, când dormiţi sau când plecaţi de acasă.

– artificiile şi petardele, fiind produse pirotehnice, pot aprinde materialele combustibile cu care intră în contact.

– nu aruncaţi artificii de la balcon, ele pot ajunge în balcoanele vecinilor şi produce incendii.

– nu utilizaţi artificii în locurile frecventate de persoane deoarece le puteţi accidenta prin provocarea de arsuri.

– nu permiteţi copiilor să se joace cu artificiile. Păstraţi artificiile într-o cutie închisă, într-un loc inaccesibil copiilor şi nu-i lăsaţi nesupeavegheati chiar şi atunci când le atunci când le utilizaţi dumneavoastră.

– respectaţi instrucţiunile date de către
producător.

– folosirea lumânărilor, indiferent de incinte, va fi permanent supravegheată.

– asiguraţi-vă că lumânarea stă vertical şi este fixată într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să lase să cadă picături de ceară fierbinte.

– nu lăsaţi nici măcar lumânările parfumate aprinse dacă trebuie să părăsiţi încăperea. Cel mai bine este să le stingeţi pentru a evita producerea unui incendiu în lipsa dumneavoastră.

– amplasaţi întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă rezistentă la căldură.

– vasele metalice în care sunt fixate lumânările pot topi suprafeţele din material plastic pe care sunt aşezate.

– nu vă aplecaţi asupra lumânărilor, s-ar putea să vă ia foc părul sau hainele.

– nu amplasaţi lumânările aprinse foarte aproape de tot ceea ce se poate aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc). Aveţi grijă să nu amplasaţi lumânările aprinse în locuri unde pot ajunge copiii şi animalele, pentru a nu le răsturna şi provoca incendii.

– stingeţi întotdeauna lumânările înainte de a le muta. Utilizarea unui dispozitiv de stins lumânări este o variantă mai sigură decât suflatul asupra lor, această modalitate din urmă putând duce uneori la împrăştierea de ceară topită şi scântei.

Şefii unităţilor în care se organizează Revelionul sau diferite alte evenimente cu public numeros, trebuie să asigure verificarea şi remedierea tuturor deficienţelor în echipamentele pe care le utilizează, instruirea personalului angajat, atenţionarea participanţilor, menţinerea liberă a căilor de evacuare, precum şi asigurarea funcţionării mijloacelor de stingere.

ISU Maramureș le urează tuturor maramureșenilor Sărbători fericite și La mulți ani!

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

CJ Maramure?

Instructor auto-moto Sighet

Asociatia MUZICANDO - Sus?ine?i educa?ia prin joc!