La sfârșitul lunii noiembrie, Principesa Maragreta, custodele Coroanei Regale, a precizat, la un eveniment că sănătatea Majestății Sale, Regele Mihai, „pălește”.

Era pentru prima oară când Principesa Margareta vorbea public despre starea de sănătate a regelui. „Tatăl meu, Regele Mihai, obişnuia să prezideze astfel de recepţii chiar în această încăpere, dar în circumstanţe foarte diferite. Pentru România acelor vremi, condiţiile erau sumbre; ne confruntam fie cu dominaţia nazistă şi fascistă, fie cu dominaţia Uniunii Sovietice a lui Stalin. Îmi pare rău că Majestatea Sa Regele nu poate fi în această seară cu noi, dar ştiu că ar fi primul care ar evidenţia faptul că România este, astăzi, într-o poziţie incomparabil mai bună: ţara noastră este membru al Uniunii Europene şi al Alianţei Nord-Atlantice, o reţea de organizaţii care face absolut imposibilă o nouă împărţire a sferelor de influenţă în Europa şi, prin urmare, nu numai că ne sprijină stabilitatea astăzi, dar şi asigură securitatea şi prosperitatea noastră în viitor”, a afirmat principesa Margareta.

În vârstă de 96 de ani, Regele Mihai era până azi singurul lider de stat rămas în viață, din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

În ultima perioadă, regele a fost internat la o clinică din Elveția, acolo unde a suferit și o intervenție chirurgicală, după cum a anunțat Andrew Popper, şeful Casei Majestăţii Sale Regelui.

”În ultimele săptămâni am primit vestea unui serios diagnostic medical. Această situaţie vine în anul în care familia şi ţara sărbătoresc 150 de ani de la fondarea dinastiei şi a statului român modern”, transmitea Regele Mihai, în perioada în care a fost făcut anunțul retragerii.

Domnia lui Mihai I a început când avea doar șase ani, în 1927, după moartea bunicului său, Ferdinand, şi în urma renunţarii la tron a lui Carol al II-lea (decembrie 1925). A fost detronat de tatăl său, după doar trei ani, dar a revenit la tron.


Preluare: antena3.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și