Băiatul a fost surprins şi accidentat de un autoturism după ce s-a dat jos din microbuzul şcolar. La faţa locului s-au deplasat forţe de intervenţie. Copilul a fost transportat de urgenţă la Unitatea de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei. În pofida manevrelor de resuscitare efectuate, medicii au fost nevoiţi să constate decesul.

“Băiatul a fost adus cu leziuni incompatibile cu viaţa. A suferit multiple traumatisme, la nivelul capului, al toracelui şi al organelor interne. Cu toţii am fost foarte marcaţi de tragedie”, au arătat cadrele medicale de urgenţă.

Copilul accidentat, Lisandru M., se afla în grija bunicilor, părinții fiind divorțați, ambii plecați din zonă: mama în Italia, iar tatăl la Sibiu, acesta din urmă fiind originar din Sighet.

ACTUALIZARE IPJ MM:

Ieri după-amiază, la ora 15.00, poliţia a fost sesizată că pe DN 19, în localitatea Teceu Mic a avut loc un accident de circulaţie. Din cercetările efectuate de poliţişti s-a stabilit că un bărbat de 32 de ani din Remeţi, care se deplasa cu un autoturism pe raza localităţii Teceu Mic, a surprins şi accidentat un băiat de 11 ani care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis şi fără să se asigure.

În urma leziunilor suferite, băiatul a decedat.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Cercetările continuă.

Citește și

loading...