Intervenția diplomatului român s-a concentrat pe promovarea conceptului de pilon european al drepturilor sociale și a unui model de dezvoltare socială axat pe creștere economică sustenabilă, formare profesională continuă și politici de ocuparea a forței de muncă ce acordă atenție tinerilor, persoanelor cu dizabilități și familiei.
„În Uniunea Europeană, sistemele de protecție socială reprezintă o asigurare împotriva riscurilor sociale, susțin reziliența economiilor în timp de criză și redistribuie venituri către toate grupurile sociale. Protecția socială, în conexiune cu alte politici – cum sunt sistemul de taxare progresivă, politicile salariale și educaționale - au ajutat Uniunea Europeană să țină sub control fenomenul adâncirii inegalităților, prezent la nivel global începând cu anii 1980”, a subliniat ambasadorul Jinga.

“Competitivitatea pieței muncii, combaterea excluziunii și inegalităților, politicile redistributive și de protecție socială, sunt elemente-cheie ale modelului social european aflat într-o continuă adaptare pentru a răspunde așteptărilor cetățenilor Uniunii, în acord cu transformările și provocările globale curente, precum cele generate de avansul tehnologic și informatic, sau de gestionarea schimbărilor climatice”, a arătat Reprezentantul Permanent al României la ONU.

Comisia pentru Dezvoltare Socială, aflată în subordinea ECOSOC, este principalul for al Națiunilor Unite care monitorizează implementarea Declarației de la Copenhaga, a Programului de Acțiune al Summit-ului Mondial pentru Dezvoltare Socială și a Agendei 2030, din perspectiva aspectelor sociale conectate cu obiectivele de dezvoltare durabilă. România a deținut președinția Comisiei în perioada 2015-2016, și face parte din nou dintre cele 46 de state membre pentru mandatul 2017-2021.

































Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și