„Nu cred că vreunul dintre colegii mei intentioneaza să rămână în România" a declarat o absolventă de Psihiatrie aflată în primul an de rezidentiat, Sonia Papiu. „Cred că pot învăța mai multe în străinătate", afirmă cu tărie tot Sonia, conform unui reportaj publicat joi de agenția Reuters.

Un medic român se poate angaja foarte repede în străinătate, numai la Cluj fiind în acest moment mai multe agenții specializate în recrutarea medicilor care vor să lucreze în spitalele vest-europene.

Aproximativ o treime dintre posturile din spitalele din țara noastră sunt vacante și conform estimărilor Ministerului Sănătății, un sfert dintre români au un acces insuficient la asistența medicală de bază.

„Părăsirea României de către cadrele medicale într-un ritm aproape masiv agravează problemele sistemului de sănătate”, a declarat pentru Reuters fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu.

„Spitale întregi se confruntă cu un deficit de personal și orașe întregi nu au medic de familie”, adaugă el.


Preluare: B1 TV

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și