Fotografia a fost postată vineri seară pe reţeaua de socializare, cu textul „sărbătorind vânătoarea de cerbi”, scrie ebihoreanul.ro.

În imagine se poate vedea animalul de pe puntea din spate a unui Nissan Navara aparţinând Ocolului Silvic Sudrigiu, iar tânăra şi prietena ei se pozează ţinând coarnele animalului ca pe un trofeu.

Mai mulți iubitori de animale i-au reproşat fetei că se distrează pe seama unui „masacru pe faţă” şi că nu este nimic amuzant în asta. Oamenii s-au întrebat dacă animalul ar fi fost împuşcat legal în condiţiile în care, potrivit legii, vânătoarea la cerb "pentru trofeu" s-a încheiat pe 15 decembrie.

Povestea a fost lămurită, în final, de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Bihor. Din primele verificări, cerbul a fost împuşcat vineri, iar vânătorii au prezentat poliţiştilor o autorizaţie eliberată de Ocolul Silvic Sudrigiu. Documentul, care le dădea dreptul să împuşte un cerb mascul de selecţie, a fost ridicat până la finalizarea anchetei începute pentru suspiciuni de braconaj.

Imediat după sosirea poliţiştilor, tânăra a şters postarea.

Citește și

loading...