Potrivit Ministerului Educaţiei, dintre cei 45.120 de candidaţi înscrişi, doar 35.642 au dat examenul, iar cei mai mulţi l-au picat, în timp ce 9603 elevi l-au luat.

Rata de promovare este astfel de 26,9%, cu 0,9% mai mare faţă de sesiunea de toamnă a Bacalaureatului din 2017.

Dintre candidaţii care au promovat, 7050 au absolvit liceul anul acesta, iar 2553 provin din promoţii anterioare. Niciunul dintre ei nu a obţinut însă media generală 10, transmit oficialii din învăţământ.

Au fost şi incidente în această a doua sesiune de Bac 2018: 119 elevi au fost eliminaţi din examene pentru fraudă ori tentativă de fraudă. Ei nu vor mai putea participa la următoarele două sesiuni de Bacalaureat.

Cele mai mari procente de promovare, adică de peste 30%, s-au înregistrat în judeţele Neamț (37,52%), Dolj (36,86%), Olt (34,32%), Cluj (31,77%), Sibiu (31,71%), Bacău (31,19%), Gorj (30,75%), Alba (30,35%) și Vaslui (30,33%). În Bucureşti, 26,65% dintre cei care au susţinut examenul au trecut Bacalaureatul. Judeţe cu rata cea mai slabă de promovare, sub 20%, sunt Giurgiu (15,82%) și Ilfov (15,40%).

Rezultatele la Bac toamnă 2018 au fost afişate pe 31 august. Contestaţiile au putut fi depuse pe 1 septembrie. Rezultatele după soluţionarea lor vor fi disponibile pe 6 septembrie.

Citește și

loading...