Florin şi Horia au salvat două mingi de meci, dar, în cele din umră, au fost nevoiţi să se recunoască învinşi şi să se mulţumească doar cu medalia de argint. La capătul unui meci de o calitate excepţională, care s-a încheiat după aproape două ore şi jumătate, scor 2-6, 6-3, 4-6, Rafael Nadal şi Marc Lopez s-au impus în trei seturi şi au devenit noii campioni olimpici la dublu.

Finala a început sub semnul echilibrului, dar acesta s-a rupt repede, spaniolii reuşind să câştige cinci game-uri consecutive de la scorul de 2-1 în favoarea tandemului “tricolor” şi să-şi treacă în cont primul set după ceva mai mult de jumătate de oră de joc.

Florin şi Horia nu au fost afectaţi de pierderea primului act şi au controlat clar setul secund. Au făcut repede break-ul, desprinzându-se la 4-1, apoi şi-au menţinut avantajul şi au închis setul cu 6-3.

Decisivul a fost de un dramatism rar întâlnit. Game-ul patru, disputat pe serviciul lui Mergea, a fost agonizant. După aproape 15 minute şi cinci mingi de break salvate, românii au egalat la 2, pentru ca imediat că fie rândul ibericilor să reziste cu greu pentru a evita un break.

În cele din umră, Mergea şi Tecău au câştigat contra serviciului, la 0 chiar, şi au preluat conducerea cu 4-3, dar nu şi-au putut consolida avantajul. Nadal şi Lopez au reuşit rebreak-ul, au ieşit cu bine dintr-un game complicat pe propriul serviciu, pentru ca în final să concretizeze a treia minge de meci de care au beneficiat şi să închidă decisivul cu 6-4.

Florin Mergea şi Horia Tecău au terminat meciul 4 aşi, dar şi 6 duble greşeli, iar raportul de puncte direct câştigătoare a fost net în favoarea românilor, 46-21. Diferenţa a fost făcută, însă, de numărul de erori neforţate – 46 pentru reprezentanţii României şi doar 13 în dreptul adversarilor.

Medaliile de bronz în proba masculină de dublu au fost cucerite de americanii Steve Johnson şi Jack Sock, care au trecut în finala mică de canadienii Daniel Nestor şi Vasek Pospisil, scor 6-2, 6-4.

Citește și

loading...