"Suntem gata să ne implicăm serios în procesul spre un acord negociat și reciproc acceptabil, și să facem acest lucru cu bună-credință", a declarat președintele iranian, după o întâlnire fără precedent între șeful diplomației iraniene și omologii săi reprezentând marile puteri, pe marginea Adunării Generale a ONU.

Această întâlnire a permis reluarea negocierilor pe 15 octombrie la Geneva.

Secretarul de stat american John Kerry și omologul său iranian Mohammad Javad Zarif s-au întâlnit joi tete-a-tete la ONU pentru a discuta dosarul nuclear iranian, au confirmat ei după această întâlnire fără precedent.

La sfârșitul întâlnirii, Zarif a insistat asupra "necesității de a continua aceste discuții pentru a le da impulsul politic necesar și a ajunge la un acord într-un termen rezonabil".

La rândul ei, șefa diplomației UE Catherine Ashton a anunțat joi la ONU că negocierile asupra dosarului nuclear iranian vor fi reluate pe 15 și 16 octombrie la Geneva.

Dna Ashton a făcut această declarație după întâlnirea fără precedent între șeful diplomației iraniene Mohammad Javad Zarif și miniștrii de externe ai marilor puteri, dintre care Statele Unite, asupra acestui dosar, pe marginea Adunării Generale a ONU.

Această întâlnire a avut loc "într-o atmosferă foarte bună", a precizat dna Ashton.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și