Potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe, Ambasada României la Cairo a fost notificată telefonic, la data de 3 iulie a.c., de către agentul unei companii de turism cu privire la decesul unei românce aflate în vacanță în stațiunea Hurghada, Egipt. „În acest context, reprezentanții ambasadei au întreprins demersuri, în regim de urgență, pe lângă autoritățile competente egiptene în vederea obținerii unor informații suplimentare cu privire la circumstanțele producerii decesului. Potrivit informațiilor transmise de autoritățile competente egiptene, în urma investigațiilor realizate, a reieșit că decesul cetățeanului român s-a produs în urma unui atac al unui rechin. Reprezentanții Ambasadei României la Cairo au întreprins demersurile necesare pe lângă autoritățile române competente pentru identificarea, de urgență, a familiei din România a persoanei decedate, fiind transmise condoleanțe pentru pierderea suferită și oferite informațiile necesare cu privire la repatrierea trupului neînsuflețit pentru a fi înmormântat în România”, se arată în comunicat.

MAE a mai precizat că ambasada de la Cairo nu a primit deocamdată alte solicitări de asistență consulară din partea niciunui cetățean român cu privire la acest incident, arătând că dialogul cu autoritățile egiptene și cu companiile de turism implicate continuă și că „ambasada este pregătită să acorde asistență consulară, conform competențelor legale”.


Preluare: G4media.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și