”Tot ceea ce ţinea de Comisia Europeană a fost făcut, acum este pe umerii noştri. Urmează implementarea PNRR şi ar trebui în decembrie să avem primii bani din PNRR”, a declarat Florin Cîţu, după întâlnirea Consiliului ECOFIN, în cadrul căreia a fost aprobat PNRR.

Premierul interimar a precizat că mai sunt acte normative care trebuie adoptate pentru implementarea PNRR, dar acest lcuru se va face, fie prin HG adoptat de către actualul Guvern interimar, fie prin proiect de lege în Parlament.

Recent, fostul ministru al Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a declarat că “sunt zero şanse ca România să nu primească prefinanţare” și că ”este procesul normal de aprobare”.

În data de 27 septembrie, Ursuna von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a anunțat că Executivul european a aprobat Planul de Redresare și Reziliență al României în valoare de 29,2 miliarde de euro. Acum, România va putea solicita prefinanțarea de 13% din bugetul total, adică un avans de 3,7 miliarde de euro.

Acești bani vor fi luați sub formă de împrumut, iar România va trebui să îi returneze pe parcurusul următorilor ani. De asemenea, condiția de aprobare a fost ca toate proiectele incluse în PNRR să fie realizate până în 2026.

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este structurat pe 15 componente care acoperă şase piloni: tranziţia verde; transformarea digitală; creşterea inteligentă, sustenabilă şi favorabilă incluziunii; coeziunea socială şi teritorială; sănătate, rezilienţă economică, socială şi instituţională; politici pentru noua generaţie, mai indică sursa menţionată.

Ghinea a explicat faptrul că sunt trei comitete, trei structuri de decizie, în acest consiliu, prin care acest plan trebuie să treacă.

Până acum, PNRR al României a trecut în Comitetul FICO, (comitetul tehnic de finanţe) şi COREPER (Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi ai guvernelor statelor membre pe lângă Uniunea Europeană).

”Deci, în 28 octombrie, având aprobarea şi de la ECOFIN, România poate să facă prima cerere de plata pentru întreaga cofinanţare”, a spus Ghinea în urmă cu câteva zile, la audierea din comisiile de specialitate reunite ale Parlamentului, potrivit Agerpres.


Preluare: stirileprotv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și