"Dragi părinți, căci vouă mă adresez, este inadmisibil unde s-a ajuns. Unde am ajuns noi, ca oameni. În imaginea de mai jos vedeți reacțiile părinților, ai căror copii sunt în clasa cu fetița mea, la școala "Nicolae Balcescu" din Oradea. Reacție venită în urma refuzului meu de a da bani pentru cadoul dnei învățătoare și pentru achiziționarea unor perdele și a unui alfabetar.

1. Nu am facut-o din răutate, ci pentru că lucrez în învățământ și știu, după 17 ani de dăruire, că lucrurile se pot face și altfel, nu doar stând cu mâna întinsă în fața părinților. Avem proiecte europene, avem ONG-URI foarte implicate, care lucrează pe proiecte cu școli, avem sponsorizări, avem bani de la primării. Doar că lucrurile astea ar trebui făcute de cadrele didactice și manageri gratis și cu multe ore petrecute în fata calculatorului. Dacă eu am putut, și alții pot.

2. Nu am facut-o, pentru că este ilegal( art. 5, lit. b), pct. II din Codul Cadru de etica al personalului didactic aprobat prin Ordinul MEN nr. 4831/2018) și imoral.

3. Nu am facut-o, pentru că de ani de zile încercăm să schimbam țara asta, pentru că ne plângem de indiferența și șpăgile care domnesc în toate instituțiile statului, dar noi, ca actori principali, nu facem nimic sau chiar contrariul.

Să ajung să fiu "sfătuită" să-mi mut copilul în altă clasă, e prea mult. Pentru mine și pentru copilul meu. AJUNGE! VREAU O ROMÂNIE FRUMOASA!", a scris pe pagina de Facebook Mihaela Ichim, profesoară la un Liceu din Oradea, mamaă a unei fetiţe înscrisă la o şcoală primară din oraş.

Femeia a postat şi o captură cu mesajele primite de la alţi părinţi, pe un grup de whatsapp cel mai probabil, în care e sfătuită să îşi mute fetiţa în altă clasă, dacă nu vrea să dea bani pentru cadoul doameni învăţătoare şi pentru achiziţionarea unor perdele şi unui alfabetar.


Preluare: Observator.tv

ROMÂNIA ABSURDĂ - Mamă din Oradea sfătuită de alţi părinţi să îşi mute fetiţa din clasă, dacă nu dă bani de cadou pentru învăţătoare, de 1 Martie

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și