Reprezentanţii sindicatului au solicitat ca Poliţia Română să se implice pentru rezolvarea situaţiei, acestora comunicânduli-se că agenţii vor primi uniforma de iarnă începând cu data de 23 decembrie.

"Cu toate că au trecut aproape 3 luni, dezinteresul și nepăsarea șefilor care stau în birouri la căldură, face ca astăzi să vedeți pe străzi polițiștii care nu au cu ce să se îmbrace și tremură de frig. Chiar dacă pare a fi o chestiune banală, în realitate această bătaie de joc la adresa colegilor tineri transmite un mesaj subliminal, și anume că instituției nu le pasă de soarta lor. În aceste condiții, cum putem să avem pretenția ca aceștia să fi eficienți și să își dea interesul pentru a oferi un serviciu de calitate?

Mai mult, am primit sute de mesaje din partea colegilor ambelor promoții (septembrie/noiembrie 2019) despre faptul că nu au primit mijloacele elementare pe care ar trebui să le aibă în dotare. Aici vorbim despre lipsa cătușelor, lipsa armamentului, lipsa spray-urilor iritant lacrimogene sau despre lipsa tomfelor. Practic, acești polițiști sunt trimiși cu capul înainte la intervenții unde sunt expuși agresiunilor, fără a avea capacitatea logistică de a reacționa", transmite Europol.

Poliţişti trimişi în misiuni în uniforma de vară şi fără armament

Sindicaliştii reamintesc de cazul "colegului de la Școala de Agenți de Poliție Cluj Napoca, despre care știm că și-a dat demisia la câteva săptămâni după absolvire, pentru că nu a mai acceptat umilința de a fi trimis cu mâna goala la intervenții".

"Așadar, dacă în aceste zile veți vedea polițiști tineri în uniformă, îmbrăcați sumar, să nu credeți că au luat-o razna sau că forțează vara, ci efectiv nu au alternativă decât să poarte mai multe straturi de haine „civile” pe dedesubt.

Față de această incompetență managerială, am solicitat intervenția urgentă a conducerii Poliției Române de a se implica pentru îndepărtarea acestor disfuncționalități. Din primele informații pe care le-am primit din partea acestora, ni s-a comunicat ca uniforma de iarnă va repartizată începând cu data de 23 decembrie la agenții de poliție. Rămân însă problemele referitoare la șefii inconștienți care profită de noii agenți și îi expun unor riscuri forțate, planificându-i singuri în serviciu și fără să aibă mijloacele din dotare", conchide Sindicatul Europol.

Ministrul Marcel Vela spune că nu sunt bani
Noul ministru de Interne, Marcel Vela, a declarat că ştie de faptul că poliţiştii tremură de frig în misiuni, că nu au primit uniformele de iarnă şi că sunt nevoiți să meargă la intervenții sau să dirijeze circulația în cămașă și geacă de primăvară.

Vela dă, însă, vina pe lipsa banilor şi promite că agenții vor primi uniformele de iarnă în săptămânile următoare.

La nivelul întregii țări sunt aproape 3.500 de polițiști care așteaptă să primească bocanci și haine groase. Oficialii MAI spun că până cel târziu la finalul lunii decembrie ar trebui să nu mai fie niciun polițist îmbrăcat de vară în misiunile din țară.


Preluare: Observator.tv

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și