Incidentul s-a petrecut pe 9 martie, în municipiul Turda. Un șofer a fost oprit în trafic, după ce polițiștii au descoperit, printre mai multe nereguli, și faptul că bărbatul este un fugar care a mai avut problme cu legea, în luna ianuarie.

Individul a fost condus la secție, unde, un polițist a vrut să-i scrie o amendă contravențională, deoarece în ianuarie a fost prins conducând fără permis. Bărbatul a încercat să mituiască agentul cu 1000 de euro, însă polițistul a refuzat.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj spun că atunci când agentul i-a adus la cunoștință că urmează să-i fie întocmit dosar penal, șoferul i-a oferit un apartament, drept mită. Omul legii a refuzat din nou și a făcut o plângere penală împotriva bărbatului.

S-a deschis un dosar penal pentru dare de mită, însă individul a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii și astfel a fost condamnat la un an și jumătate de închisoare cu suspendare și 60 de ore de muncă în folosul comunității. Aacesta trebuie să urmeze și un program de reintegrare socială.

Citește și