Graţie unei creşteri economice trimestriale de 0,7%, România se situează pe locul al treilea în UE, la egalitate cu Ungaria, fiind devansată doar de Lituania (1,3%) şi Letonia (1,2%).

Comparativ cu perioada similară a anului trecut, PIB-ul României a înregistrat în T1 o creştere de 2,2%, creşteri mai mari fiind înregistrate doar de Letonia (5,6%) şi Lituania (4,1%). În schimb, economia zonei euro a înregistrat o contracţie anuală de 1,1% iar UE o contracţie de 0,7%.

Cifrele detaliate arată că în primele trei luni ale acestui an cheltuielile de consum au crescut cu 0,1%, atât în zona euro cât şi în UE, după ce în trimestrul precedent au înregistrat scăderi de 0,6% şi respectiv 0,3%. În schimb, formarea brută de capital fix a continuat să scadă, cu 1,6% în zona euro şi cu 1,4% în UE. Exporturile au scăzut şi ele însă ritmul de scădere a fost mai mic decât cel al importurilor.

Atât în zona euro cât şi în UE formarea brută de capital fix a avut o contribuţie negativă la creşterea economică (0,3 puncte procentuale şi respectiv 0,2 puncte procentuale) în timp ce contribuţiile cheltuielilor de consum şi stocurilor au fost neutre în zona euro şi uşor pozitive în UE.

Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică /INS/, Produsul Intern Brut al României- date ajustate sezonier - estimat pentru trimestrul I 2013 a fost de 154,887 miliarde lei preţuri curente, în creştere - în termeni reali - cu 0,7% faţă de trimestrul IV 2012 şi cu 2,2% faţă de trimestrul I 2012. INS a revizuit, în sus, cu 0,2%, până la 0,7%, creşterea economică din trimestrul I 2013 comparativ cu trimestrul IV 2012, şi cu 0,1%, la 2,2%, faţă de primele trei luni ale anului trecut.

Citește și

Comentarii