Știri Sighet247.ro: Românii cu CREDITE în monede străine le pot converti în lei FĂRĂ COMISIOANE

Românii cu credite în monede străine vor putea converti sumele în lei fără comisioane sau garanții suplimentare. Senatul a doptat, în acest sens, un proiect de lege, propunerae urmând să meargă spre dezbatere şi la Camera Deputaţilor.

Românii cu CREDITE în monede străine le pot converti în lei FĂRĂ COMISIOANE

Senatul a adoptat, miercuri, un proiect legislativ privind conversia creditelor din monede străine în lei, fără comisioane sau garanţii şi costuri suplimentare.

Deputatul PSD Ana Birchall, iniţiatoarea propunerii legislative, a susţinut adoptarea proiectului în plenul Senatului României.

"Senatul României a adoptat propunerea mea legislativă privind dreptul consumatorilor de a solicita conversia creditelor din monede străine în moneda naţională, fără garanţii suplimentare sau alte comisioane. Este o victorie. Consumatorii de credite din România care au contractat credite în monede străine, spre exemplu în franci elveţieni, au trecut printr-un adevărat coşmar din cauza fluctuaţiilor cursului de schimb valutar. Ratele au crescut exponenţial, astfel încât foarte mulţi români au ajuns chiar în imposibilitate de plată, fiind astfel supuşi riscului executărilor silite", a declarat deputatul PSD Ana Birchall, iniţiatoarea proiectului, potrivit unui comunicat de presă remis, miercuri, Agerpres.

Propunerea legislativă va fi înaintată la Camera Deputaţilor.

Lumea fierbe, oile rămân
Jandarmii montani maramureşeni la datorie în minivacanța de 1 mai
Informații utile de la Poliția de frontieră pentru minivacanța de 1 Mai
El Salvador a devenit oficial prima țară din lume care interzice minele de extracție a metalelor
Sighetu Marmației - Cetățean ucrainean condamnat pentru că a încercat să mituiască un polițist de frontieră
FOTO - Țigări de contrabandă în valoare de 100.000 lei, confiscate la frontieră
Vişeul de Sus - Bărbat de 32 de ani condamnat la închisoare pentru infracţiuni rutiere
Vişeu de Jos - Furtul unui ATV soluţionat de poliţişti
Ocna Şugatag - Sancţiuni în valoare de aproximativ 13 000 de lei aplicate după o acţiune a poliţiştilor în târg
Începe vacanța de 1 mai. Trenurile spre mare, arhipline
Bătrânii şi bolnavii cronic sunt cei mai afectaţi de variaţiile mari de temperatură
Maramureşul, codaș la asigurarea obligatorie a locuinţei
VREMEA - Temperaturi ridicate în următoarele zile
POLITICA în MUNICIPIUL de pe IZA - ȘOFERUL lui Ovidiu Nemeș, MEMBRU în BPL al PNL Sighet
Amplasare radare pentru vineri, 28 aprilie 2017
VIȘEU DE JOS și BRODINA - Țigări de contrabandă în valoare de peste 78.000 lei, confiscate de către frontieriști
SPF PETEA - Patru irakieni, depistați în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera
FOTO: SIGHET - Un bărbat, aflat în stare de ebrietate, a urcat pe acoperișul casei și a amenințat că se aruncă în gol
FOTO: ITPF SIGHET - Peste 100.000 de pachete cu ţigări, ascunse într-un TIR ce transporta cărbune
BAIA MARE - Reţinut de poliţişti şi arestat preventiv pentru furt
BORȘA - Reţinut de poliţişti pentru 24 de ore pentru comiterea de infracţiuni rutiere şi distrugere
Jandarmii în misiune împreună cu Veteranii de Război
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş joi, 27 aprilie
Județul Maramureș are cea mai bună finanțare la drumuri naționale din Regiune
Liviu Marian Pop, lămuriri cu privire la impozitul pe venitul global pe gospodărie
Casa pierdută de Klaus Iohannis în Justiție revine foștilor proprietari
Vital anunță sistarea temporară a furnizării de apă în mai multe cartiere și străzi din Sighet și Baia Mare
Amplasare radare pentru joi, 27 aprilie 2017
Comunele de pe Valea Marei şi potenţialul lor economic nefolosit
Un thailandez și-a ucis fetița de 11 luni fiind LIVE pe Facebook și apoi s-a sinucis
Chinezii vor să investească pe piața imobiliară din Maramureș. Astăzi delegația chineză, în vizită la Sighet
Vadu Izei - Dosar penal unui bărbat de 39 de ani pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice
Risc mare de avalanşă în munţii din Maramureş
VIDEO: SECRETUL LUI BACUS - O lecție simplă pentru a promova garantat examenul de Bacalaureat
Peste 36% dintre dascăli au picat la examenul de definitivat