"În cazul în care o să apară o criză la iarnă, ceea ce nu exclud și nu va trebui să ne surprindă, populația din România nu va fi afectată în niciun fel. Avem scenarii și în niciunul dintre ele populația nu va fi afectată", a spus ministrul.

Potrivit sursei citate, gazele depozitate vor ajunge la finalul programului de stocare la un volum de 2,5 miliarde metri cubi (m.c.) față de 1,7 miliarde m.c.cât a estimat Autoritatea Națională de Reglementare în Energie că este necesar.

"Avem rezerve importante de păcură astfel încât unele centrale să treacă de pe consumul de gaz pe cel de păcură. În plus, avem un grad important de umplere al lacurilor de acumulare, deci suntem pregătiți să depășim orice situație poate să apară", a adăugat Nicolescu.

Ministrul a participat marți la inaugurarea lucrărilor a creșterii capacității de înmagazinare cu o sută de milioane metri cubi a depozitului de gaze de la Urziceni, în urma unei investiții de 27 milioane de euro.

De asemenea, capacitatea de extracție a gazelor din depozite crește cu 2,4 milioane de m.c. pe zi în urma acestei investiții. Consumul țării într-o zi normală de iarnă este de circa 50 de milioane m.c.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și