Foloseau fructele pe care le primeau la cantină, puse la fermentat într-o găleată destinată spălării rufelor.

Dacă au folosit și celebra rețetă cu pufoaica, administrația penitenciarului nu precizează, cert este că, duminică seara, gardienii au descins în celulă și au descoperit o adevărată distilerie clandestină.

Alcoolul este interzis în închisoare, așa că deținuții vor primi sancțiuni, scrie La Gazzetta di Mantova. Cazul a fost făcut public de sindicatul autonom al poliției penitenciare, Sappe.

Percheziția celulei a fost făcută după ce gardienii au primit un „pont” din interiorul închisorii: O găleată, care în celulă era destinată spălării hainelor, a fost transformată în vasul de fermentație.

Materia primă erau fructe distribuite la cantină. Instalația de distilare era făcută dintr-o sticlă și câteva tuburi de metal.

Toți deținuții din celula respectivă sunt români, condamnați pentru diferite furturi.

În celula de câțiva metri pătrați, gardienii închisorii au mai găsit un telefon mobil, cu încărcător, ascuns într-o saltea.

Secretarul general al Sappe, Donato Capece, a cerut administrației penitenciarelor “intervenții imediate, cum ar fi ecranarea penitenciarelor pentru a neutraliza utilizarea ilicită a oricăror mijloace interzise de comunicare și furnizarea de detectoare de telefoane mobile”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și