Cetățenii din Rozavlea spun că nu au preferințe în privința unui nou preot, dar nu sunt de acord cu numirea lui Vasile Cozma, care până acum a slujit la o parohie din marginea satului.

„Locuitorii din Rozavlea îl cunosc pe Vasile Cozma și au o părere foarte proastă despre dânsul. Știm cum administrează dânsul fondurile bisericii. Ne deranjează și faptul că a fost numit fără concurs”, a declarat unul dintre credincioșii nemulțumiți, pentru Infomm.ro.

„Domnul Grigore Andreica a ținut unită comunitatea ortodoxă din Rozavlea timp de 40 de ani și nu vrem să ne dezbinăm. Trebuie să se țină cont și de părerea credincioșilor. Să vină mai mulți preoți să țină slujbe și să-l alegem noi pe cel mai potrivit”, a spus un alt credincios.

Oamenii sunt nemulțumiți și de modul în care a fost îndepărtat preotul Grigore Andreica. „A fost anunțat, luni, că până în data de 15 octombrie trebuie să elibereze casa parohială. Nu poți să-i faci așa ceva unui om bătrân. Domnul părinte își cumpărase și lemne pentru iarnă și acum nu prea știe încotro să o apuce. Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, care este din Rozavlea, a fost pe 8 septembrie la hramul bisericii noastre și ne-a asigurat că vom avea un preot foarte bun și acum vedem că l-a numit pe Vasile Cozma”, a declarat un credincios din Rozavlea.

O delegație din Rozavlea, formată din 10 persoane, a fost în Baia Mare la sediul Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, pentru a-și exprima nemulțumirile.

În lipsa PS Iustin, plecat în București, credincioșii din Rozavlea au discutat cu consilierul eparhial Arhim. Ioachim Tomoiagă, care a încercat să îi convingă că hotărârea luată de Episcopie este corectă.

„Hotărârea luată este definitivă și nu va fi modificată. Părintele Grigore Andreica are 70 de ani și a mai slujit o perioadă destul de lungă după ce a primit decizia de pensionare. Credincioșii din Rozavlea sunt supuși unor influențe de tot felul. Ținând cont ca Rozavlea este localitatea natală a PS Iustin, oamenii trebuie să fie convinși că s-a luat cea mai bună hotărâre”, a declarat pentru Infomm.ro, pr. Cristian Ștefan, consilier eparhial.

Nemulțumiți de rezultatul discuțiilor avute la Episcopie, reprezentanții credincioșilor din Rozavlea au declarat că își rezervă dreptul de a iniția o petiție în rândul ortodocșilor din localitate, care va fi trimisă la Patriarhia Română.


Preluare: Infomm.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și