Totul a ieșit la iveală zilele trecute, când polițiștii au intrat pe fir și au pus capăt calvarului prin care a trecut micuța, dar și familia acesteia.

Un localnic ne-a povestit cum BESTIA ”și-a violat fetița de 12 ani, o frumusețe de copil, a cărei vină a fost aceea de a se naște într-o familie vai și-amar, o familie de prăpădiți, o familie în care ambii părinți nu au fost capabili de absolut nimic. Cei doi au patru copii, trei fetițe și un băiețel. Imediat după ce s-a aflat oribila faptă, polițiștii l-au internat la Spitalul de Psihiatrie de Sighetu Marmației. Cică are probleme mintale și se vrea să fie scăpat de pușcărie. El a mai fost închis pentru furt calificat, iar mama copiilor îi i-a apărarea. La fel și părinții lui”.

A avut discernământ urmează să fie arestat preventiv

”Imediat după sesizarea faptei, polițiștii au dispus măsura internării suspectului, în vederea efectuării unei expertize medico-legale. În cursul zilei de azi, (24 aprilie 2019 n.r.) bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventiva. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de viol” a declarat în exclusivitate pentru baimare24.ro, Florina Meteș, purtător de cuvânt al IPJ Maramureș.


Preluare: vasiledale.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și