Vladimir Putin, ministrul Apărării şi alţi oficiali de rang înalt sunt aşteptaţi să treacă în revistă parada din Piaţa Roşie, care include de obicei tancuri, lansatoare de rachete intercontinentale şi trupe în marş.

Ziua Victoriei este una dintre cele mai importante sărbători publice din Rusia, când oamenii comemorează sacrificiile uriaşe făcute de Uniunea Sovietică în timpul aşa-numitului Marele Război Patriotic din 1941-45, în care au pierit aproximativ 27 de milioane de cetăţeni. această aniversare este cu atât mai încărcată emoţional cu cât Rusia deplânge miile de soldaţi ucişi în războiul de aproape 15 luni din Ucraina, care nu dă semne că s-ar încheia.

Rusia este, de asemenea, afectată de atacurile cu drone, inclusiv unul asupra Kremlinului la 3 mai, despre care a spus că a fost o încercare de asasinare a preşedintelui Vladimir Putin. Ucraina, care este aşteptată în curând să lanseze o contraofensivă pentru a recuceri terenul, neagă implicarea.

Oficiali de top vor lua parte la parada de la Moscova

Putin a comparat în repetate rânduri războiul din Ucraina - pe care îl prezintă ca o luptă împotriva naţionaliştilor de inspiraţie "nazistă" - cu provocarea cu care s-a confruntat Uniunea Sovietică atunci când Hitler a invadat-o în 1941.

Kievul spune că acest lucru este absurd şi acuză Rusia că se comportă ca Germania nazistă, purtând un război de agresiune neprovocat şi confiscând teritoriul ucrainean.

Putin, ministrul său al Apărării şi alţi oficiali de rang înalt sunt aşteptaţi să treacă în revistă parada din Piaţa Roşie, care include de obicei tancuri, lansatoare de rachete intercontinentale şi trupe în marş.

Cu toate acestea, reflectând preocupările sporite în materie de securitate cauzate parţial de atacurile cu drone, autorităţile au anulat tradiţionalul survol aerian. Au existat, de asemenea, rapoarte potrivit cărora mai puţini soldaţi şi mai puţin echipament militar se vor alătura paradei din acest an, deoarece conflictul din Ucraina are un impact puternic asupra oamenilor şi echipamentelor.

Autorităţile din întreaga ţară au anulat procesiunile "Regimentului Nemuritor", în care oamenii poartă portretele rudelor care au luptat împotriva naziştilor.

Putin va ţine un discurs în Piaţa Roşie, unde i se vor alătura liderii mai multor foste republici sovietice. În discursul de anul trecut, el nu a făcut nicio menţiune despre Ucraina, dar a criticat alianţa militară NATO pentru că s-a extins până la graniţele Rusiei şi a salutat eroismul sovietic în rezistenţa împotriva lui Hitler.De atunci, Finlanda - care se învecinează cu Rusia - a aderat şi ea la NATO.

Kremlinul învinuiește Ucraina
"Fie ca nimeni să nu mai încalce vreodată graniţele sacre ale Patriei noastre", a declarat patriarhul Kirill, şeful puternicei Biserici Ortodoxe Ruse şi un aliat apropiat al lui Putin, în timp ce a depus luni flori la Mormântul Soldatului Necunoscut din centrul Moscovei.

"Dar pentru ca acest lucru să fie aşa, ţara noastră trebuie să fie puternică, deoarece o ţară care se teme nu este atacată".

Întrebat luni despre anularea unor evenimente de Ziua Victoriei, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a dat vina pe Ucraina: "Când avem de-a face cu un stat care este de facto un sponsor al terorismului, atunci este mai bine să luăm măsuri de precauţie".

Pe lângă atacul asupra complexului de la Kremlin, Moscova acuză Ucraina şi pentru atacurile cu drone de săptămâna trecută asupra unor depozite de combustibil, trenuri de marfă şi multiple obiective din Crimeea, pe care Rusia a anexat-o cu forţa de la Ucraina în 2014, realtează Reuters, citată de News.ro.


Preluare: stirileprotv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și