Potrivit Moscovei, avioanele de luptă strategice Tu-95 efectuează periodic zboruri de antrenament, respectându-se normele internaţionale privind utilizarea spaţiului aerian deasupra apelor neutre. Reprezentanţii ministerului citat au mai precizat că din registrele de control aflate la bordul avioanelor se înţelege că nu a avut loc încălcarea frontierei aeriene cu Japonia.

Două bombardiere ruseşti au intrat joi pentru scurt timp în spaţiul aerian japonez, a anunţat Ministerul Apărării japonez. Potrivit unui purtător de cuvânt al ministerului, aceste două avioane TU-95 au intrat în spaţiul aerian japonez în apropiere de insula Okinoshima, în largul Fukuoka (sud-vest), timp de două minute la puţin timp după miezul zilei (03:00 GMT).

"Patru avioane de vânătoare F-2 ale forţelor aeriene de autoapărare (numele aviaţiei japoneze) au decolat pentru a le supraveghea", a explicat responsabilul citat. Ministerul nipon de Externe a explicat, la rândul său, că a emis un protest oficial pe lângă ambasada Rusiei la Tokyo.

În februarie, două avioane de vânătoare ruseşti SU-27 au intrat în spaţiul aerian japonez timp de un minut în largul insulei Hokkaido nord/, în apropiere de Tokyo, fiind primul incident de acest tip în cinci ani.

Moscova şi Tokyo au un diferend teritorial asupra a patru insule din sudul arhipelagului Kurile, în apropiere de Hokkaido. Numite Teritoriile de Nord în Japonia, ele au fost anexate de sovietici la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, ceea ce a împiedicat până în prezent semnarea unui tratat de pace între cele două state.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și