Una dintre drone a fost interceptată la ora locală 01.45 (sâmbătă, 22.45 GMT) în districtul Istrinskii din regiunea Moscova, a indicat ministerul pe Telegram.

"Potrivit informaţiilor preliminare, nu există pagube sau victime la locul unde au căzut resturile", a declarat primarul Moscovei, Serghei Sobianin, de asemenea, pe Telegram.

Două drone ucrainene au fost, de asemenea, distruse în jurul orei 01.15, ora Moscovei (sâmbătă, 22.15 GMT) pe coasta de vest a Crimeei, apoi alte patru 30 de minute mai târziu deasupra coastelor de est şi de nord-vest ale peninsulei, potrivit Ministerului Apărării.

Atacurile cu drone ucrainene împotriva teritoriului Rusiei şi Crimeei, anexată în 2014, s-au înmulţit în ultimele luni pe fondul unei contraofensive a Kievului care a fost declanşată la începutul lui iunie.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și