Potrivit declaraţiilor făcute de către citymanagerul Vasile Barbul, pentru citynews.ro, de o parte din aceste animale s-au arătat interesate alte grădini zoologice din ţară, mutarea acestora urmând a avea loc în cel mai scurt timp. Barbul însă a dat concret niciun nume. Cât priveşte cei 6 lei care există acum la Zoo Baia Mare, aceştia ar putea ajunge în Africa.

"Majoritatea animalelor care există acum la Zoo Baia Mare, cu excepţia maimuţelor şi a leilor, vor fi donate către alte grădini zoologice din România. Demersurile au fost făcute deja şi animalele vor pleca în cel mai scurt timp. Pentru animalele care rămân şi care nu sunt dorite de către nimeni colegii de la Serviciul Public Ambient Urban au amenajat în incinta spaţiului lor de pe strada Mărgeanului locuri propice pentru ca aceste animale să stea în condiţii normale şi corecte până când vor putea fi donate către cineva sau vor muri de bătrâneţe", a declarat citymanagerul Vasile Barbul.

"Şi pentru lei avem o speranţă. O fundaţie din Bucureşti încearcă să găsească soluţii pentru a-i transporta în Africa, dar se pare că este un demers care poate dura circa un an, un an şi jumătate. Vor rămâne aşadar deocamdată doar cei 6 lei şi o maimuţă.

Pentru a reorganiza o Grădină Zoologică am pornit deja demersurile prin acele schimburi de teren între Primăria Baia Mare şi Primăria Săcălăşeni. Suntem în negocieri cu unii proprietari de teren din zona pe care am stabilit-o printr-o hotărâre de Consiliu Local. Este vorba despre terenul de la baza de întoarcere a troleibuzelor şi înainte de intersecţia cu strada Valea Cerbului. După ce aceste demersuri vor fi realizate, vom trece la întocmirea documentaţiei şi identificarea surselor de finanţare", a concluzionat Barbul.

Citește și

Comentarii