Nu are cum să nu îți dea lacrimile atunci când vorbești despre un om care ar putea salva alte vieți, însă are nevoie de o singură șansă. “Sunt pasionată de neuroştiinţă şi vreau să merg, ulterior, pe partea de cercetare şi terapie ocupaţională. În România există aşa ceva, însă nu este programul de licenţă pe care doresc eu să îl urmez. Am găsit ceea ce mi-aş dori în Marea Britanie. Am primit oferte de la patru universități: University College London (cunoscută pe plan mondial pentru cercetarea în domeniul neuroştiințelor), University of Manchester, King’s College London şi University of Warwick”, a relatat, pentru AxaNews.ro, Oana Puicar.

# Prefectul, principalul susținător
Iar șansa a venit! În urma apelului lansat de Glasul Maramureșului și AxaNews.ro, mai multe insituții de presă, dar și autorități locale și județene au percutat foarte fain. Am găsit, în acest caz, un sprijin de la prefectul județului Maramureș, Vasile Moldovan. Reprezentantul guvernului în teritoriu a ajutat-o, în repetate rânduri, pe Oana, cu toate că nu a făcut public nimic.

“Solidaritatea pornește de la oameni, de la seminii noștri. Pe Oana o cunosc de trei ani, de când a venit la liceu. Eram președintele asociației părinților la liceul ei. Această fată merită toată atenția comunității, este o fată de nota zece, nu are absențe și învață bine. Am văzut apelul dumneavoastră, în Glasul Maramureșului și pe AxaNews.ro și am decis să mă implic. Am demarat o acțiune caritabilă, alături de colegii din MAI, la început. A fost vorba despre un turneu de minifotbal, la care au participat opt echipe, pe sinteticul de la Liceul Tehnologic Marmația. Am strâns atunci 13.700 de lei. Am continuat și am câștigat parteneri în demersul nostru de a o face pe Oana bine. Am câștigat sprijinul Inspectoratului Școlar Județean, dar și a instituțiilor de învățământ din Baia Mare și Sighetu Marmației. A fost o mobilizare generală pentru binele Oanei. Ne apropiem de suma care trebuie strânsă. Mai sunt de acoperit cheltuielile conexe”, a declarat, pentru AxaNews.ro, Vasile Moldovan, prefectul județului Maramureș.

# Echipe active în Sighetu Marmației și Baia Mare
Fără a greși, sufletul campaniei au fost Adriana Vescan, directorul Liceului Tehnologic Marmația din Sighetu Marmației, Adriana Meșter, purtătorul de cuvânt al ISJ Maramureș și Vasile Grațian Pop, directorul Colegiului Tehnic George Barițiu din Baia Mare. A venit în sprijin Liliana Vârsta, pe partea de grădinițe. Aceștia au generat o mobilizare puternică în unitățile de învățământ din județ.

Din Sighet, au venit în sprijin LTM, Colegiul D.Vodă, Liceul Ferdinand, școlile Mihaly de Apșa și Coșbuc, respectiv Centrul Educațional pentru Incluziune Socială. Din Baia Mare au venit, pe lângă Barițiu, Colegiul Național Gheorghe Șincai, C.D. Nenițescu și Anghel Saligny.
Au venit în ajutor asociațiile școlare, angajați ai Primăriei Sighetu Marmației. Ba chiar au fost organizate urne mobile, unde au donat oameni simpli și unii care nu au dorit să le fie mediatizat numele.

“Prin acest proiect, am reușit să realizăm că putem fi uniți într-o cauză nobilă. O fată specială precum Oana va privi altfel viitorul. Au donat copii de clasa I din pușculiță, fapt care m-a impresionat până la lacrimi. Atunci când responsabilizăm copiii, putem vorbi despre o lume mai bună. Scopul este mai mult decât financiar”, a declarat, pentru AxaNews.ro, Adriana Vescan, directorul Liceului Teoretic Marmația.

“S-a reușit o mobilizare cu oameni cunoscuți din Baia Mare. Acești oameni deosebiți au contribuit pentru a salva viitorul unei fete. S-au adunat bani prin Colegiul Elevilor. Ei, elevii, au contribuit pentru Oana, nu i-am forțat noi”, a explicat, pentru AxaNews.ro, Vasile Grațian Pop, directorul Colegiului Tehnic George Barițiu din Baia Mare.

# Cândva, cumva, ne va salva!…
Mulțumirea este cu atât mai mare cu cât Oana Puicar, de acum viitoare studentă la neuroștiințe, ne va salva viața cuiva. Cândva, cumva. Iar emoțiile mamei au fost totul pentru noi.

“Pentru noi a fost o surpriză că atâția oameni au venit alături de noi. Noi nu vrem bani, ci sănătate și viață. Am câștigat alături de noi oameni și dorim să le oferim gândurile noastre bune. Este o experiență din care am învățat foarte mult. Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru tot ceea ce ați făcut pentru noi”, a spus, gâtuită de emoție, pentru AxaNews.ro, mama Oanei.

Vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Doru Dăncuș, a vorbit, pentru Glasul Maramureșului, despre posibilitatea organizării unui meci caritabil pentru Oana, la mijlocul lunii mai. Din fericire, este posibil să nu mai fie cazul. Din nefericire, mai avem cazuri sociale grave, iar acest meci va avea loc, iar instituția noastră va fi partener media principal. Până atunci, însă…

Glasul Maramureșului și AxaNews.ro doresc să mulțumească colegilor din presă care au mediatizat cazul alături de noi (vasiledale.ro, baiamare24.ro, jurnalmm.ro, ziarmm.ro, ziaruldebaiamare.ro, salutsighet.ro), autorităților județene și locale și asociațiilor cu domeniu social. Spre exemplu, Asociația Părinți Salvatori, coordonată de Vasile Vlașin, a strâns aproape o treime din banii necesari. Mai mult mulți pași de făcuți. Însă, cel mai important s-a făcut acum. În prag de Paști, vă mulțumim pentru bucurie! Nu va fi în zadar!

Citește și