Sigur că argumentul naeionescian nu-i doar discutabil, ci de-a binelea șubred, fapt demonstrat de P.P.Negulescu în tratatul Geneza formelor culturii: Ortodoxismul nu este specific românesc (tot ortodocși sunt grecii, rușii, bulgarii și sârbii), deoarece caracteristică poate să fie numai o trăsătură diferențiantă, nicidecum una unificatoare!

Vasăzică, atât românii cât și bunii români au calitatea de cetățeni, dar numai primii sunt și poporeni (din popor). Ceea ce în limbaj matematic se traduce astfel: Poporenii formează mulțimea norodului, inclusă în mulțimea mai largă a cetățenilor unei țări.

Două argumente în acest sens:

1) Poporenii constituie produsul firesc și vrednic de aleasă cinstire al multimilenarului flux evolutiv țărână→țarină→țăran→țară. De altminteri, până în zilele noastre profund înstrăinate de tradiții, pentru sat și comună se întrebuințează termenul „țară” („Mă duc la țară” sau „Am fost la țară”, zice cu satisfacție orășeanul încă nepervertit de snobism și urbanism), motiv pentru care mărturisitorul Petre Țuțea credea cu tărie că statul român se sprijină pe ciorecii țăranului său. Iată dovada că lucrurile stau în acest chip: Astăzi țăranii s-au împuținat și nu mai poartă cioareci, așa că statul român se clatină pe nesigurele fundamente ale cosmopolitismului!

2) Este limpede pentru orice om cu scaun la cap că noțiunea de cetățean, fiind una de natură socio-umanitară, vizează componenta formală a civilizației (ești făcut cetățean sau primești cetățenia unei țări, ca atare fie, atunci când ai două, poți renunța la una în favoarea alteia, fie – dimpotrivă – poți avea la un moment dat mai multe cetățenii), pe când noțiunea de poporean este psiho-identitară, căci ea reflectă componenta substanțial-stabilă a culturii (te naști poporean cu un anumit fond etnic, care nu numai că reprezintă factorul germinativ al specificului național, dar – după părerea avizată a lui Eugen Lovinescu – trebuie văzut ca „o condiție a esteticului” și ca „însuși depozitarul milenar al psihei colective”).

De unde concluzia: Teroriștii musulmani (de pildă cei francezi) pot deveni relativ repede cetățeni ai țărilor apusene, îndeosebi acuma cu migrația lor dirijată de autorități și nedorită de cetățeni, dar e nevoie de mai multe generații ca să se poată apropia de condiția moral-spirituală a poporenilor, pentru că cine la scurt timp după naștere este educat ca să simtă, vorba lui Coșbuc, că-i suflet în sufletul neamului său, acela (excludem excepțiile reprezentate de psihopați) niciodată nu va urmări în viață, cu îndârjire și frenezie, fanatismul și cruzimea, ci va urma calea cuminte a toleranței și respectului, poate chiar a iubirii tuturor semenilor...

Apropo de patrie și popor: În celebra lui Proclamație de la Padeș din urmă cu aproape 200 de ani, Tudor Vadimirescu nu afirma clar și răspicat că „Patria se cheamă poporul, iar nu tagma jefuitorilor”?

Prin urmare, el făcea o netă distincție între jefuitori (jecmănitori, jăpcași, prădași) și oropsiți, primii izbutind în chip jalnic-odios să se reprezinte doar pe ei înșiși și gașca lor de ciocoi, pe când ceilalți, cu adevărat talpa țării, formează poporul și înseamnă patria.

În pofida aparențelor de prosperitate și civilizație, situația României zilelor noastre a rămas neschimbată la acest capitol: De-o parte ticăloșii îmbogățiți prin furtișaguri și trădări, adică aceia care nu reprezintă decât o mare rușine și o cumplită povară pentru țară, de cealaltă parte uriașa masă a sărăcilor și dezrădăcinaților, care se cheamă poporul îndelung răbdător și se identifică cu România pusă pe butuci.

Citește și