În data de 22 iulie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus au oprit pentru control, în localitatea Săcel, județul Maramureș, un autoturism marca Volkswagen, condus de cetățeanul român H. O., în vârstă de 50 de ani, domiciliat pe raza județului Bistrița Năsăud.

Cu ocazia controlului efectuat asupra autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit mai multe recipiente din plastic care conțineau un lichid incolor cu miros de alcool, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente de proveniență.

Persoana în cauză, precum şi autoturismul au fost conduse la sediul poliției de frontieră pentru continuarea cercetărilor.

În urma inventarierii a rezultat cantitatea de 61 de litri alcool, care au fost ridicați în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita prevăzută de lege.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și