Deputaţii din Comisiile de buget şi de muncă au continuat marţi să voteze noi amendamente la Ordonanţa 20/2016 cu privire la salarizarea din sectorul bugetar. Multe dintre amendamente au fost anexate la cele votate deja luni seară, care prevăd includerea unor noi categorii de personal din educaţie şi sănătate beneficiare de majorări sau sporuri salariale.

Ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, a lipsit de la ședință.

În sistemul gradaţiilor de merit va fi inclus, alături de personalul didactic de predare, şi personalul de predare şi cercetare din universităţi, precum şi cel auxiliar din învăţământ şi asimilat acestuia, în care este inclus şi personalul din Bibliotecile Centrale Universitare, conform unui amendament propus Anton Hadăr, preşedinte Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater”.

Creșterile salariale vor fi finanțate de la „bugetul de stat”.

„Dacă vreţi să ne ţineţi la nivel de zece clase, se dărâmă ţara. Stăm aşa într-o stare de letargie, cu oameni mai puţin pregătiţi, dar care sunt mulţumiţi. Impactul bugetar este infim”, a fost unul dintre argumentele iniţiatorului.

Deputaţii din Comisiile de buget, finanţe şi de muncă au adoptat, luni, mai multe amendamente la Ordonanţa 20/2016 referitoare la salarizarea din sectorul bugetar. Amendamentele adoptate prevăd majorarea salariilor mai multor categorii de personal.

Unul dintre amendamente se referă la sistemul sanitar și prevede că, „începând cu 1 decembrie 2016, sporurile şi alte drepturi salariale specifice activităţii se vor calcula prin raportare la salariul de bază”.

Un alt amendament adoptat prevede că, „începând cu data de 1 ianuarie 2017, salariile de bază ale personalului din învăţământ existente în plată la data de 31 decembrie 2016 se majorează în medie cu 15%, conform normelor metodologice elaborate de Ministerul Educaţiei şi aprobate prin Hotărâre de Guvern, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a ordonanţei”.

Totodată, angajaţilor din sistemul de asistenţă socială li se vor mări salariile în medie cu 15%.

În plus, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul din aparatul propriu al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate se majorează cu 25 % faţă de nivelul acordat pentru luna august 2016. Salariile se vor majora efectiv începând cu 1 decembrie 2017, conform Agerpres.

Începând cu aceeaşi dată, salarizarea personalului din cadrul Caselor de Asigurări de Sănătate Judeţene, a Municipiului Bucureşti şi din cadrul Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti se stabileşte de la nivelul de 85 % din salariile stabilite la nivel central pentru personalul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, pe baza unei metodologii aprobate prin ordin al preşedintelui CNAS. Stabilirea nivelului drepturilor salariale ale personalului menţionat mai sus se aprobă prin ordin al preşedintelui CNAS, mai prevede amendamentul.

Amendamentele au fost votat de către parlamentarii PSD şi UDMR, în timp ce liberalii au absentat, și vor fi supuse la vot în plenul Parlamentului.

Ministrul Muncii s-a opus acestui amendament

Ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, s-a opus adoptării acestui amendament și a declarat că aplicarea amendamentelor va avea un impact bugetar de 3-4 miliarde de lei.

„Vor fi 3-4 miliarde de lei în plus ceea ce ați făcut dumneavoastră astăzi, de la 1 decembrie 2016. Este vorba de 3-4 miliarde de lei peste cele 2,6 miliarde de lei care este impactul ordonanței 20. Asta duce la 5-6 miliarde de lei creștere masă salarială decisă în anul acesta. Față de 57 miliarde masă salarială, crește practic toată masa salarială din sistem cu încă 5-6 miliarde, numai într-un singur act. Ca să știm cum stăm și, evident, un premiu Nobel pentru cel care o să facă deficitul pe zona asta”, le-a transmis Dragoș Pîslaru deputaților din comisii.

Cioloș avertizează că bugetul de stat riscă o catastrofă

Premierul Dacian Cioloş avertizează că măsurile adoptate de Parlament în ultimele luni legate de diferite creşteri salariale însumează peste 9 miliarde de lei, adică peste 1% din PIB, fapt ce poate duce la creşterea deficitului, care ar fi catastrofal pentru România, sau la reducerea investiţiilor.”Din perspectivă bugetară, din ce-mi spunea doamna ministru de Finanţe, cu tot ce s-a votat în aceste ultime luni, în pregătirea campaniei electorale, aşa cum din păcate ne-a obişnuit, Parlamentul înainte de alegeri votează în toate direcţiile măriri de salarii fără calcule bugetare consistente. S-au cam adunat în jur de 9 miliarde de lei, deci peste un procent din PIB, care sunt împărţite în diferite direcţii. Deci, pe de-o parte, e un impact bugetar care înseamnă creşterea deficitului, ceea ce ar fi catastrofal pentru România, sau dacă nu şi vrem să ţinem limitele deficitului, (…) asta înseamnă reducerea investiţiilor”, a declarat premierul Dacian Cioloş pentru Adevărul.”Am vrut să facem măriri de salarii cu cap, gândite, care să rezolve disfuncționalități de tratament între diferite categorii de angajati, altfel riscăm să ajungem în aceeași situație ca în 2010”, a adăugat premierul.

Citește și

loading...