1. Nu intrați în panică.

2. Protejați victima prin marcarea locului accidentului prin amplasarea unei perechi de schiuri amplasate în ”X” la 4-5 metri în amonte.

3. Anunțați echipa Salvamont aflată pe domeniul schiabil, sau apelați telefonic SNAU 112 sau Dispeceratul Național SALVAMONT – VODAFONE (0SALVAMONT – 0725826668).

4. Nu mișcați persoana accidentată și nu permiteți nimănui să facă acest lucru, decât dacă victima se află sub influența directă a unui factor de risc care îi pune viața în pericol sau îi provoacă afecțiuni medicale imediate. Orice pacient care, după un traumatism, prezinta dureri sau alterarea stării generale trebuie tratat ca având un posibil traumatism la nivelul coloanei vertebrale, necesitând imobilizare și transport adecvat. Nu permiteți “binevoitorilor” sau “salvatorilor de ocazie” să miște sau să transporte pe brațe, târâș, în spate sau cu mijloace improvizate victima.

5. Daca victima este inconștientă, deschideți-i căile aeriene (aceasta se realizează prin subluxația mandibulei-ridicarea acesteia de la nivelul unghiului sau posterior- de lângă ureche ; !!! nu „basculați” spre spate capul victimei !!! ) și verificați timp de 10 secunde dacă respiră, prin observarea mișcărilor toracelui; dacă nu respiră, efectuați resuscitare cardio-pulmonară (masaj cardiac extern în ritm de aprox. 100 de compresii/ minut;

Atenție, datorită pericolului infestării cu Covid 19 rămâne la latitudinea Dumneavoastră dacă decideți să vă expuneți riscului infestării și, faceți sau nu, respirație gură la gură (protocoalele nu mai recomandă acest lucru), executând un raport de 30:2 com

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și