Marţi, 27 martie a.c., în jurul orei 11:20, patrula de jandarmi a fost solicitată să intervină pe strada George Coşbuc din Baia Mare în apropierea unui supermarket unde un tânăr în vârstă de 23 ani din localitatea Coltău judeţul Maramureş a provocat scandal. Acestuia i s-a aplicat o sancţiune contravenţională cu amendă.

Miercuri, 28 martie a.c., în jurul orei 21:30, pe strada 22 Decembrie din Baia Mare jandarmii aflaţi în serviciu au fost solicitaţi să intervină pentru faptul că un tânăr de 26 de ani cu domiciliul în comuna Hodod judeţul Sălaj, a înjurat şi a aruncat înspre un autovehicul aflat în mers cu o piatră, cuntinuând să adreseze cuvinte şi expresii jignitoare persoanelor aflate în trecere prin zona iar la solicitarea lucrătorului de jandarmi de a prezenta datele despre identitatea sa acesta a refuzat în mod repetat. Pentru aceste fapte jandarmii l-au sancţionat contravenţional cu amendă.

Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţe „112”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și