"Drumul Lung spre Cimitirul Vesel" are, în acest an, invitaţi de seamă. Gheorghe Turda, Grupul Iza şi invitatul special Mircea Florian vor încânta urechile participanţilor.

În fiecare dintre cele două zile de festival, vor avea loc ateliere şi workshop-uri de meşteşugărit. Dumitru Pop Tincu, urmaş al celebrului Stan Ion Pătraş, va îndruma invitaţii în conceperea crucilor vesele, iar Vasi Poştaşul va vorbi despre muzica tradiţională. Acestea sunt doar două dintre surprizele care vor fi disponibile la festival.

Maiştri meşteşugari vor dezvălui secretele olăritului, producţiei de lână, al crucilor din lemn, motivelor româneşti şi nu numai. Aceştia vor putea fi găsiţi la standurile vegheate de fusul înalt de 5 metri.

"În fiecare an de Sfânta Maria am amplasat o piatră de hotar, o bornă, în promovarea satului românesc. Sunt așa de încântat de conceptul nostru de anul acesta! Simt că ar putea să fie cel mai frumos dintre toate, pentru că sărbătorim esența satului în sine. Construim o scenografie în care elementele autentice sunt îmbinate într-un singur concept fermecător! Săpânța e un sat viu, un fenomen complex! Acest fenomen poate fi trăit doar vizitându-l! Esența nu poate fi transpusă pe scena unui oraș sau in străinătate. Magia satului se simte doar aici, pe pământul lui. Anul acesta, sărbătorim această creație multimilenară: satul Carpatic autentic!" - declară Peter Hurley, irlandezul inițiator al acestui proiect.

Drumul lung spre Cimitirul vesel: la umbra marelui fus! (15-16 august 2015)


Preluare: sighet-online.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și