Culmea este că nici până la această oră șeful Direcției de Sănătate Publică Maramureș, Rareș Pop, NU A FINALIZAT ANCHETA EPIDEMIOLOGICĂ. Fără aceasta nimeni nu știe cine trebuie să stea în izolare, nimeni nu știe pe cine să testeze. Unele voci din autoritățile județene vorbesc inclusiv de punerea sub carantină a întregii localității, pe modelul județului Suceava sau a orașului Țăndărei.

Interesant este faptul că ambele asistente medicale (surori din câte știm noi, membre ale unui cult religios) confirmate pozitiv sunt din Săpânța. Una dintre ele a fost chiar de serviciu duminică 7 iunie 2020. Bolnavii nu au fost testați, colegii acestora nu au fost testați, însă au fost trimiși în izolare, iar secția chirurgie a spitalului a fost înschisă.

Aceleași surse povestesc că practic sursa infectării ar fi localitatea Săpânța acolo unde la înmormântarea unui meșter popular ar fi participat aproximativ 300 de persoane (în timp ce România este în stare de alertă). Mai mult, în aceeași localitate ar fi avut loc și un chef cu 50 de persoane, ar fi avut loc întruniri religioase cu un număr mare de persoane.

Cu toate acestea, Direcția de Sănătate Publică Maramureș NU A LUAT NICIO MĂSURĂ. ÎNCĂ FACE ANCHETĂ EPIDEMIOLOGICĂ. Nu putem să nu ne întrebăm cât va mai aștepta Rareș Pop (acest „Dumezeu” al Maramureșului în vreme de pandemie) să dispună măsuri concrete. Va aștepta oare ca populația din întreaga zonă să fie infectată cu COVID-19?

Tot pe surse aflăm că la nivelul conducerii Spitalului Municipal Sighetu Marmației s-a dispus trimiterea în concendiu sau zile libere a tuturor angajaților care sunt din Săpânța. Oare de ce?

Păi tocmai pentru a proteja angajații unității medicale dar și pe bolnavi. DSP Maramureș ce a făcut până acum? ABSOLUT NIMIC. Aaa, ba da a făcut ceva: zilnic numărul celor confirmați pozitiv ESTE ÎN CREȘTERE.


Preluare: vasiledale.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și