Dacă ieri Maramureșul figura cu 73 de cazuri, azi numărul infectărilor a ajuns la 80. Informația a fost făcută publică de către Prefectura Maramureș, care a mai precizat că numărul persoanelor declarate vindecate este la acest moment de 62.

Într-un comunicat de presă, cei de la UAC Europe Dumbrăvița recunosc că la testările pentru COVID 19 cinci angajați au ieșit pozitivi.

„Deși pe parcursul acestei perioade, la măsurarea temperaturii nu am avut niciun
angajat care să se prezinte la serviciu cu temperatură peste limita normală, pentru a proteja sănătatea angajaților, compania noastră a decis demararea unui plan de testare
preventivă, care prevede testarea saptamanală, pe cheltuiala angajatorului a unui
eșantion reprezentativ de angajați din toate departamentele fabricii. Prima etapă de
testare a avut loc în 12 și 13 mai și a cuprins un număr total de 62 de teste efectuate.

Dintre aceştia cinci angajaţi au ieșit pozitivi, restul primind rezultat negativ. Niciunul dintre cei 5 angajați nu a avut niciun fel de simptome ale infecției cu noul Coronavirus și au declarat că nu au intrat în contact cu nicio persoană venită în țară din zonele roșii.

Mai mult, în cadrul companiei noastre nu a intrat nicio persoană din exterior din luna martie. Cei cinci locuiesc în diferite zone ale județului, niciunul nu este locuitor al comunei Dumbrăvița.

Angajaţii cu rezultat pozitiv fiind asimptomatici, ancheta epidemiologică se face retroactiv pe 4 zile, riscul de răspândire fiind relativ scăzut. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Maramureș care s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea anchetei epidemiologice au evaluat și măsurile luate de compania noastră, pe care le-au apreciat ca fiind foarte bune și suficiente”, arată UAC Dumbrăvița.

După aceste cazuri, UAC Europe a mai luat o serie de măsuri și anume dezinfecția profesională suplimentară a întregii zone unde angajații depistați pozitiv și-au desfășurat activitatea, inclusiv cabinetul medical, după care vom continua regulat cu dezinfecția, s-au comandat preșuri dezinfectante, respectiv izolarea și testarea persoanelor cu care cei cinci angajaţi au intrat în contact, conform recomandărilor DSP. Programul de testare preventivă va continua, pentru a evalua starea de sănătate a angajaților, măsurile de protecție fiind aplicate și ele cu strictețe în continuare.


Preluare: axanews.ro

Șapte cazuri noi de coronavirus în Maramureș în ultimele ore

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și