Conform acestui studiu, citat de site-ul economica.net, județul Maramureș avea cea mai mare pondere din țară a contractelor individuale de muncă (CIM) aflate în zona salariului minim pe economie, respectiv sub 350 de euro, în octombrie 2017 (peste 65% din numărul total de contracte din județ). Maramureșul este urmat de Suceava, cu 64% dintre CIM și de Vrancea, cu aproape 63% dintre contractele de muncă.

Potrivit aceluiași studiu, Maramureșul stă foarte prost și în ceea ce privește ponderea angajaților calificați.

“Opt dintre județele în care majoritatea salariaților câștigă în jurul salariului minim pe economie sunt și în topul județelor cu cele mai mari ponderi ale numărului de lucrători necalificați din numărul total de angajați.

Județele în care peste 21% dintre salariați sunt muncitori necalificați erau, în octombrie 2017, Bistrița-Năsăud (28,3%), Bihor (24,14%), Maramureș (24,06%), Covasna (22,85%), Buzău (22,73%), Vrancea (22,15%), Sălaj (21,68%) și Satu Mare (21,34%)”, precizează economica.net.

Citește și

loading...