Știri Sighet247.ro: Sărbatoare: BUNA VESTIRE - De ce nu trebuie să consumi ouă astăzi

Tradiții și obiceiuri de Buna Vestire, sărbătorită de români în 25 martie. Blagovestenia este praznicul in amintirea zilei in care Sfantul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare ca va naste pe Fiul lui Dumnezeu.

Sărbatoare: BUNA VESTIRE - De ce nu trebuie să consumi ouă astăzi Buna Vestire este prima sarbatoare confirmata în documente, dintre sarba­torile Maicii Domnului. Data acestei sarbatori a variat la inceput. Astfel, unii o sarbato­reau în ajunul Bobotezei (5 ianuarie), iar in unele Biserici din Apus, ca cele din Spania, Galia si Milano, Buna Vestire s-a sarbatorit pe 18 decembrie.

Buna Vestire este sarbatorita in fiecare an in perioada Postului Mare, fiind una dintre sarbatorile pentru care Biserica acorda dezlegare la peste, indiferent in ce zi ar cădea aceasta.

Potrivit traditiei, daca primul cantec al cucului era auzit pe stomacul gol, in spatele omului, era semn rau: „Cucu-n spate mi-a cantat/ si moartea m-a sagetat!"

Exista obiceiul ca in aceasta zi, sa se numere de cate ori cucul isi canta numele, numar care ar descoperi cati ani mai avem de trait. Flacaii si fetele il intrebau pe cuc cand se vor casatori: „Cucule voinicule/ Cati ani imi vei da/ pan’ m-oi insura (marita)?” Daca se intampla ca dupa rostirea acestor cuvinte, cucul sa cante, cantecul sau echivala cu un an de astepare. Dimpotriva, daca el tacea, tacerea sa era semn ca avem de-a face cu o casatorie grabnica.

De asemenea, craca pe care a cantat cucul de ziua sa, era taiata si pusa in scaldatoarea fetelor, in speranta ca flacaii nu le vor ocoli.

Este interzis sa dormi prea mult in aceasta zi caci in

Corpul unui bărbat, găsit plutind pe râul TISA. Probabil este vorba de un contrabandist
Dosare penale pentru infracţiuni rutiere la Vișeu de Sus și Șomcuta Mare
VIȘEU DE SUS - Mandat european de arestare pus în executare de către polițiști
ÎNGRIJORĂTOR - Vaccinul antirujeolic acoperă doar 60% din necesar
Atentat la Atena - Fostul premier grec, grav rănit
BORȘA - Traseul spre Cascada Cailor, amenajat de Primărie special pentru turişti
Renault și Intel pregătesc mașina viitorului
Liviu Dragnea critică Guvernul Grindeanu: „Eu evit să comentez ce spune premierul”
Dani Oțil are o nouă iubită. Află cine este
METEO - Ploi torenţiale și furtuni, până sâmbătă
MARAMUREȘ - Amplasare radare pentru vineri, 26 mai 2017
SIGHET: TEATRU - „Curajul Mamei Mele”, în traducerea lui Victor Scoradeţ
Cod galben de inundaţii pentru bazinele hidrografice Vişeu şi Iza până vineri, la ora 10.00
VIȘEU DE SUS - Festivalul Naţional de Literatură şi Folclor „Armonii de Primăvară”
VACANŢA DE VARĂ 2017 va fi mai scurtă. Află structura anului şcolar viitor
BAIA MARE - Eveniment rutier cercetat de poliţişti
A fost identificat conducătorul autoturismului care a ars în Borşa. Este un tânăr de doar 17 ani
Manchester - Teroristul de la Manchester, filmat când își cumpără rucsacul morții
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru joi, 25 mai
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş joi, 25 mai
ÎNĂLŢAREA DOMNULUI – Tradiţii şi superstiţii de Ispas, la 40 de zile după Înviere
O emisiune BBC a fost întreruptă în direct, după ce s-a dat un ordin de evacuare a clădirii
FOTO: Sighet - Autoturism cu țigări depistat în trafic de polițiștii de frontieră și jandarmii maramureșeni
FOTO - Descinderi la membrii unei rețele specializate în contrabanda cu țigări
Bărbat arestat pentru furt din magazin
Reduceţi viteza în apropierea trecerilor pentru pietoni!
Informare meteo: Instabilitate atmosferică accentuată cu averse torențiale, descărcări electrice și vijelii până sâmbătă noapte
Marea Britanie - Nivelul alertei teroriste a fost întărit, armata va fi pe străzi (Theresa May)
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş miercuri, 24 mai
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru miercuri, 24 mai
SIGHET - Fără apă la robinete azi, 24 mai
Un sucevean care a vrut o partidă de SEX în trei a rămas și fără aventura vieții lui dar și fără bani
Mesajul EMOȚIONANT al Simonei Gherghe imediat după ce a devenit MĂMICĂ
Alegeri parțiale pentru funcția de Primar la Ulmeni și Baia Sprie. Află cine sunt candidații
Ziua Eroilor va fi sărbătorită în Baia Mare