Sfântul Ierarh Silvestru, episcopul Romei, este pomenit în calendarul creștin ortodox la 2 ianuarie.

S-a născut la Roma și a trăit într-o vreme de mari frământări și schimbări în viața religioasă a Imperiului Roman, fiind martor atât al persecuțiilor împotriva creștinilor, ordonate de Dioclețian (284-305), cât și al acceptării și răspândirii creștinismului din vremea lui Constantin cel Mare (306-337).

A fost cel care l-a botezat pe împăratul roman Constantin cel Mare (306-337). Sfântul mare împărat Constantin, considerat de Biserică întocmai cu apostolii, a emis, în 313, Edictul de la Mediolanum (Milan), prima recunoaștere oficială a creștinismului, prin care se punea capăt persecuțiilor împotriva creștinilor și se garanta libertatea credinței și a cultului.

Sfântul Silvestru a fost hirotonit preot de papa Marcelin, iar după moartea papei Miltiade, în anul 314, a fost ales episcop al Romei. A murit la o vârstă înaintată, în anul 335.

Astăzi este pomenit și Sfântul Cuvios Serafim de Sarov, unul dintre cei mai cunoscuți sfinți pe care i-a dat Biserica Ortodoxă Rusă.

În calendarul creștin ortodox, Sfântul Serafim de Sarov este sărbătorit de două ori: la 2 ianuarie, dată la care sfântul a trecut în veșnicie, și în 19 iulie, ziua sa de naștere, precum și ziua când a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă, în 1903.

S-a născut în 19 iulie 1745. La 17 ani, cu binecuvântarea mamei sale, a intrat în Mănăstirea Sarov, unde a devenit repede un model de ascultare și virtute monahală.

A fost tuns monah după opt ani de ascultare ca frate în mănăstire, primind numele Serafim ("înfocat", "arzător").

După moartea duhovnicului său, a primit încuviințarea de a se retrage în singurătate, în adâncul pădurii, la câțiva km de mănăstire. Aici și-a făcut o colibă de lemn, înconjurată de o mică grădină.

În urma unor ispite puternice, a hotărât să lupte ca stâlpnicii de odinioară și a petrecut o mie de zile și o mie de nopți pe o stâncă în picioare, sau îngenuncheat, repetând fără încetare rugăciunea vameșului: "Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului" (Luca 18, 13). Astfel, Sfântul Serafim a fost eliberat pentru totdeauna de lupta gândurilor.

S-a întors însă între semenii săi, plin de har și lumină, și a devenit pentru popor un adevărat "apostol", martor și propovăduitor al Învierii. Ușa chiliei sale era deschisă tuturor și avea o bucurie cu totul specială față de cei păcătoșii care veneau la el pocăindu-se.

Lupta sa a fost încununată prin canonizarea care a avut loc la 19 iulie 1903, în prezența familiei imperiale, a numeroșilor ierarhi și a unei mulțimi de sute de mii de persoane, venite din toate părțile Rusiei (sursa: vol. "Viețile Sfinților").

Citește și

loading...