Aceştia erau militari americani, a anunţat un oficial de la Pentagon. Alți doi soldaţi americani și trei afgani au fost răniți.

Atacul a fost revendicat de insurgenți, membrii Mișcării talibanilor afgani.

Un terorist s-a apropiat cu o motocicletă de o patrulă militară americano-afgană şi s-a aruncat în aer în fața bazei aeriene Bagram, aflată în apropiere de Kabul.

Șase soldaţi ai armatei Statelor Unite au fost uciși, iar alți doi militari americani și trei afgani au fost transportaţi la spital, cu răni grave.

Departamentul american al Apărării avertiza recent că securitatea militarilor este în pericol în Afganistan, insurgenții talibani intensificând atacurile. Asta după ce forţele militare internaționale au fost retrase la sfârșitul anului 2014.

Cei 13.000 de soldați NATO desfășurați în Afganistan mai au doar un rol de formare și consiliere a forțelor militare afgane.


Preluare: B1 TV

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și