Poliţiştii au aplanat conflictul şi au deschis un dosar penal, urmând a stabili ce s-a întâmplat şi cine a fost implicat.

„Astăzi, 3 martie a.c., în jurul orei 14.00, poliţiştii din Ulmeni au fost sesizaţi prin apel 112 să se deplaseze în localitatea Chelinţa, unde are loc un scandal. În urma deplasării la faţa locului a echipajelor de poliţie din cadrul Poliţiei Oraşului Ulmeni şi ai Secţiei 3 Fărcaşa, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Maramureş, a fost aplanat conflictul produs pe fondul unor neînţelegeri între mai multe persoane, care s-au agresat reciproc”, a transmis, duminică seară, IPJ maramureş.

Sursa citată a precizat că, în urma încăierării, trei femei cu vârste de 23, 45 şi 50 de ani şi un tânăr în vârstă de 24 de ani, au suferit leziuni şi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Baia Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale.

„Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea circumstanţelor producerii evenimentului şi a tuturor persoanelor implicate, sub aspectul comiterii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, încăierare şi lovire sau alte violenţe”, a mai transmis sursa citată.

ACTUALIZARE

Ce spune IPJ Maramureș

În urma activităților de cercetare efectuate, polițiștii orașului Ulmeni au dispus reținerea pentru 24 de ore a doi tineri în vârstă de 16, respectiv 27 de ani, implicați în evenimentul produs ieri după amiază în localitatea Chelința.

În fapt, ieri, în jurul orei 14.00, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 că în localitatea Chelința, are loc un scandal. Echipajele de poliție, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș, au aplanat starea conflictuală. Primele verificări efectuate la fața locului au relevat că incidentul s-ar fi produs pe fondul unor neînțelegeri între mai multe persoane, care s-au agresat reciproc.

Patru persoane care au suferit leziuni, au fost transportate la Spitalul Județean Baia Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale, fără a necesita internarea.

În continuare polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, încăierare și lovire sau alte violențe.


Preluare: stirileprotv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și