Ultimele replici între cei doi au avut loc la ora 16.00. Crin Antonescu a afirmat că, dacă lucrurile continuă în aceeași notă, atunci o rupere a USL după Anul Nou este posibilă. „Sunt probleme de rezolvat, mă interesează să salvăm decența. Vreau doar să salvăm decența", a declarat Antonescu.
Întrebat dacă există riscul unei rupturi în USL, acesta a declarat că există șanse. „Dacă genul acesta de lucruri continuă, mă tem că da. Totuși USL este ceva ce depășește cu mult chiar propriii săi lideri și cred că va avea resursele să meargă mai departe”, a răspuns Antonescu.

"Dacă vrea să îl rupă, să îl rupă (USL - n.r.). Eu nu vreau", a replicat Ponta. Întrebat despre faptul că Antonescu a vorbit despre posibilitatea ruperii USL în condiţiile în care atacurile continuă, Ponta a spus: "Foarte bine, să nu mai facă declaraţii, nici în interior şi nici afară, să nu mai facă declaraţii neadevărate. Eu nu am nicio problemă. Eu nu am făcut decât să vă lămuresc asupra unor neadevăruri spuse de domnia sa".

Cei doi s-au acuzat de minciună

Cearta a început la prânz, când premierul a comentat stenogramele PNL spunând că Antonescu și-a mințit colegii. "Am văzut (știrile despre stenogramele din conducerea PNL - n.r.), nu știu dacă sunt adevărate, dacă sunt adevărate, dl Antonescu și-a mințit colegii asupra realității. Am fost la USL cel puțin 12 persoane când a fost de acord cu legea amnistiei, a vrut ordonanta de urgenta", a spus Victor Ponta.
Premierul a mai spus că ia în considerare și varianta ca stenogramele să fie false și a adăugat că, luni, Crin Antonescu i-a transmis "că nu ar mai vota". "I-a păcălit pe colegii săi, nu le-a spus adevărul", a mai spus Victor Ponta.

Informat de jurnaliști că liderul PNL și-a anulat vizita în Israel, premierul a întrebat, ironic: "Și cu asta s-a răzgândit". "Nu ar fi pentru prima dată când domnul Antonescu spune una colegilor, alta nouă şi alta presei", a mai spus Ponta.

Replica președintelui PNL, Crin Antonescu nu a întârziat să apară, acesta spunând că nu i-a cerut premierului să dea o OUG pe legea amnistiei.

Antonescu: "Victor Ponta își ia îndrăzneala să mă facă mincinos, lucru pe care nu i-l permit. Eu nu am mintit, acesta e adevărul. Eu, spre deosebire de alţii, nu am fost dovedit niciodată mincinos şi nu îi permit nici lui Victor Ponta şi nici altcuiva să spună acest lucru", a adăugat Antonescu. "Nu i-am cerut niciodata premierului să dea o ordonanță de urgență. Evident că ordonanța nici nu se putea da, dar nu i-a spus niciodată. Regret că dl. Ponta, într-o situația încurcată recurge la aceste atitudini", a spus la rândul său, Crin Antonescu, care a confirmat autenticitatea stenogramelor apărute în presă de la BPN a PNL.

"Lucrurile care au fost relatate în presă sau cu care am fost citat sunt reale, eu am făcut acea prezentare a situaţiei, nu în regim de declaraţie publică, ci în regim de şedinţă de partid", a mai precizat Antonescu

Liderul liberalilor a afirmat însă că PNL nu intenționează să iasă de la guvernare.

Citește și