Edilul neagă toate acuzațiile și spune că la mijloc este vorba despre frustrări ale celor care au pierdut duminică alegerile la Șieu.

Ioan Dunca este tatăl a trei copii și după cum susține, luni dimineața a fost nevoit să își ducă micuții la școală pe jos deoarece mașina care îi transporta nu a mai venit după copii.

„M-a sunat aseară (n.r. duminică, 24 noiembrie) șoferița microbuzului și mi-a spus că nu mai vine mașina după copii. Și am întrebat-o că de ce și a zis că să sun la mașina aia care m-o dus pe mine la vot să vie să îmi coboare copiii la școală. Și am întrebat-o că cine a zis asta și mi-a zis să o sun pe doamna primar. S-o supărat doamna primar că a avut o presimțire că nu am votat cu ea, că de ce am mers eu cu un om de care nu i-o convenit ei. Dar am avut mașină angajată pentru altceva. Mi-am dus nevasta la Dragomirești la urgențe pentru că trebuie să meargă în fiecare zi la pansat. E operată pe coloană. De ce să îmi spuie mie așa ceva? Copiii mei nu au drepturi ca și cei din sat? Copiii mei nu merită să își bată joc de ei!”, a declarat Ioan Dunca.

Cei trei copii, de clasa a IV-a, a II-a și clasa pregătitoare au parcurs pe jos, împreună cu tatăl lor, o distanță de aproximatriv 3 kilometri.

În replică, primarul comunei Șieu, Irina Adriana GabrielaIusco spune că în Gârbova, din cauza drumului prea îngust, microbuzul școlar nu a urcat niciodată. Mai mult, conform declarațiilor făcute de către aceasta, transportul se făcea cu mașina ei personală, pe cheltuiala ei.

„Probabil contracandidații mei de disperare nu mai știu ce să facă pentru că la Șieu PSD-ul a câștigat alegerile prezidențiale. La Gârbova nu a urcat niciodată microbuzul școlar din cauza drumului îngust. Le-am pus la dispoziție mașina mea personală, un Ford Focus din 2001 care nu era în stare bună de funcționare. Și pe cheltuiala mea i-am transportat pe copii la școală pentru că am vrut să îi ajut. Băgam benzină de 100 de lei săptâmănal, dar se poate vedea și în contabilitatea primăriei, nu i-am decontat niciodată. Normal că i-am spus șoferiței că nu va merge mașina după copii, după ce vineri abia am adus mașina. Nu pot înțelege până unde merge frustrarea. Nu pot să îmi închipui cum pot să inventeze așa ceva. Oare ar trebui să îmi iau altă mașină și să le-o pun la dispoziție?”, a declarat edilul localității Șieu.

Inspectoratul Școlar Județean Maramureș nu a oferit încă un punct de vedere vizavi de situația de la Gârbova.


Preluare: axanews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și